Consilierul prezidențial Andrei Muraru ar putea fi numit în funcția de ambasador al României în Statele Unite ale Americii, potrivit unor surse politice citate de HotNews.ro.
În vârstă de 39 de ani, Andrei Muraru este, în prezent, la Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă, funcție pe care o ocupă din decembrie 2014.
Informațiile referitoare la posibila numire a lui Andrei Muraru drept ambasador al României în SUA vin în contextul în care în urmă cu câteva zile, mai mulți diplomați au fost rechemați de la post, printre aceștia numărându-se și George Maior, care a ocupat în ultimii ani funcția de ambasador în Statele Unite.
Potrivit unor informații vehiculate în spațiul public, George Maior ar urma să fie numit ambasador al României în Iordania.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a refuzat să comenteze aceste zvonuri, îmnsă a precizat că decizia de rechemare de la post a mai multor ambasadori a fost luată în condițiile în care aceștia și-au îndeplinit mandatul de 4 ani, iar unii dintre ei chiar l-au depășit.
„Rechemarea ambasadorilor s-a făcut în funcţie de procesul de rotaţie obişnuit, a acelor şefi de misiuni care şi-au terminat, deja, mandatul de 4 ani de zile. Toţi şefii de misiune care au fost rechemaţi, atât anul trecut – vă aduceţi aminte că a mai existat un val de rechemări şi de numiri -, de asemenea toţi cei care au fost rechemaţi foarte recent şi-au îndeplinit, deja, mandatul cutumiar de 4 ani de zile, ba chiar şi l-au depăşit unii dintre ei cu unul sau chiar doi ani”,a spus Bogdan Aurescu.
Andrei Muraru a absolvit, în 2005, Facultății de Istorie, este licențiat al programului de master „Românii și Europa” și este doctor în istorie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Din 2006 a lucrat la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), ulterior a fost consilier la Cancelaria Primului-ministru şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României.
Este lector universitar în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative şi cercetător la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.