Un șarpe cu lungimea de peste un metru a intrat luni în sala de mese a Spitalului Orășenesc Balș, județul Olt. Un pacient a observat reptila, a filmat-o în timp ce umbla prin sala de mese și a postat imaginile pe rețelele de socializare.
Medicii au anunțat autoritățile, iar la faţa locului au fost chemaţi jandarmii, care au capturat șarpele cu echipamente speciale şi i-au dat drumul în natură, informează site-ului local Olt Alert.
„În ziua de 13.06. a.c. orele 13:18 a fost primit un apel telefonic prin care s-a solicitat sprijinul pentru capturarea unui șarpe aflat în incinta sălii de mese a Spitalului Orășenesc Balș. Patrula de jandarmerie din cadrul Secției Jandarmi Balș a fost directionată de către dispecerul unității, care a capturat șarpele cu o unealtă special destinată și l-a eliberat în mediul natural. De la începutul lunii iunie, jandarmii au intervenit pentru capturarea șerpilor în 7 situatii, în municipiul Slatina (4), în Bals (2) și Bobicesti (1)”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei Olt.
În imaginile urcate pe reţelele de socializare se observă cum reptila merge pe podeua din salon, apoi urcă peretele spre fereastra salonului.
Şarpele ar fi intrat în spital printr-o fereastră deschisă, iar angajaţii au reuşit să îl scoată în afara clădirii. De asemenea, managerul unității medicale a transmis că se va face curățenie pe unde mai este iarbă în curtea spitalului pentru a evita astfel de incidente.
„A intrat pe hol, unde a fost văzut de un asistent care a anunțat prezența șarpelui la 112. Au sosit jandarmii, l-au prins și gata. Totul a durat cam 10 minute. Nu a avut loc nici un incident neplăcut”, a declarat managerul unității sanitare, Ramona Costache.
Șarpele este specia Natrix Natrix, cunoscut și sub denumirea de șarpele de casă. Acest șarpe este inofensiv.