Surparea terenului de deasupra Magistralei 5 de metrou putea fi evitată dacă se îngheţa pământul, înainte de a începe săparea tunelului. Metoda, brevetată în România, a fost folosită în anul 1982 la săparea tronsonului 2 de metrou, în zonele Titan şi Constantin Brâncoveanu, potrivit libertatea.ro.
Săparea tunelurilor pentru Magistrala 2 a metroului bucureştean a început în anii ’80, când, la un moment dat, freza a ajuns într-o zonă cu pânza freatică la mică adâncime și nu se mai putea înainta din cauza apei.
„Eu eram atunci inginer constructor de mine şi tocmai brevetasem o invenție de săpare a tunelurilor miniere cu ajutorul sondelor de îngheţare zonală. Pe scurt, introduceam sonde speciale care îngheţau solul îmbibat în apă, apoi se săpa tunelul în porţiune îngheţată, se asigura cu materiale speciale impermeabile, apoi se îngheţa în stratul următor, se asigura din nou şi mergeam înainte tot aşa. Pe acestă temă ne-au chemat la metrou”, a spus ing. Negu Florea, fost director al Institutului de Proiectări Miniere.
Inginerul octogenar susține că cu ajutorul acestei metode se poate săpa tunelul prin orice tip de sol, oricâtă apă ar conţine.
„În zona Eroilor s-a greşit atunci când s-a scos apa. Acest lucru a dezechilibrat toată structura geologică a zonei. Eu, împreună cu echipa care a contribuit la săparea metroului cu 30 de ani în urmă, am propus Primăriei, la începutul lunii decembrie, să ne oferim sprijinul în rezolvarea situaţiei de lângă Spitalul Municipal. Nu ne-a băgat nimeni în seamă, de parcă nu am exista”, a adăugat Neagu Florea.
Pe 11 decembrie 2015, în urma forărilor făcute pentru noua stație de la Eroilor, pământul s-a surpat. Un număr de 17 locatari din casele aflate în apropiere au fost evacuați și în prezent constructorul plătește cazarea la hotel pentru patru familii.