Surorile Gabor, sfâşiate de durere la priveghiul mamei lor, la Bacău

Publicat: 24 08. 2013, 10:14

Jale mare în familia Gabor. Monica, Ramona şi Alina s-au reunit la Bacău pentru a participa la ceremonia de înmormântare a mamei lor.

Sfâşiată de durere şi cu ochii umflaţi de plâns, Monica Gabor a ajuns în noaptea de vineri spre sâmbătă în ţară, pentru a-şi conduce mama pe ultimul drum.

Îmbrăcată toată-n negru, albă la faţă, şi cu ochii umflaţi de plâns, Monica Gabor a ajuns după miezul nopţii în ţară.

Transfigurată de durere, vedeta nu a vrut să facă nici o declaraţie. De la Aeroportul Henri Coandă din Capitală, Monica a plecat spre Bacău, cu o maşină pusă la dispoziţie de prietenul său, creatorul de modă Cătălin Botezatu.

Între timp, trupul neînsufleţit al mamei surorilor Gabor a fost depus la Biserica Sf. Nicolae din Bacău.

La vederea mamei sale, Alinei Gabor i s-a făcut rău.

Vestea morţii Veronicăi Bulai a afectat-o şi pe sora ei, Maria. Ea îşi aminteşte de necazurile prin care familia ei a trecut de-a lungul timpului.

„Noi am fost patru surori și un frate. Cea mai mare s-a prăpădit, și acu’ și cea mai mică. Încet-încet, ne ducem toți. Am fost o familie săracă, nu aveam după ce să bem apă”, a spus Maria Bulai, sora Veronicăi Bulai, pentru Cancan.

Veronica Bulai a murit în zona Peşterii Polovragi, după ce un bolovan s-a desprins şi i-a căzut în cap. Femeia se afla într-un pelerinaj la mănăstirile din Gorj.

Cât despre cauzele incidentului, auorităţile dau din umeri. Ba mai mult, acum zona este deschisă tuturor turiştilor.

Sunt însă şi voci care spun că locul unde a murit Veronica Bulai era blestemat.

Autorităţile nu au montat încă, în zona în care s-a produs tragedia, niciun fel de panouri care să avertizeze turiştii faţă de căderile periculoase de pietre.

Surorile Gabor, cumplit de îndurerate la căpătâiul mamei lor

Embed: