Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susține că instituția așteaptă până pe data de 15 noiembrie procesele verbale de constatare emise de comisiile de evaluare a pagubelor, pentru a putea să îi ajute pe fermierii afectați de secetă, transmite Agerpres.
„În fiecare zi eu vă pun la dispoziţie buletinul nostru informativ care consemnează pe baza datelor pe care le primim de la comisiile judeţene care este situaţia concretă privind evaluarea pierderilor din agricultură. Am spus-o şi o repet: seceta este un fenomen evolutiv, nu este ca un alt fenomen care să afecteze astăzi şi mâine ştii care a fost gradul de afectare şi pe ce suprafaţă, motiv pentru care aşteptăm aceste procese verbale de constatare, până pe data de 15 noiembrie, când comisiile stabilite prin ordinul prefectului evaluează la faţa locului care este starea de fapt şi ne transmit aceste date, iar noi vi le transmitem dumneavoastră. După cum vedeţi de la o zi la al alta apar date noi”, a explicat ministrul Agriculturii, întrebat dacă vor fi ajutaţi fermierii afectaţi de secetă.
Conform datelor transmise de Ministerul Agriculturii, până la data de 28 septembrie, suprafaţa agricolă afectată de secetă a ajuns la 715.802 hectare, în 38 de judeţe şi în Capitală. Principalele culturi de toamnă afectate sunt: grâu şi triticale – 189.977 hectare, orz, orzoaică, ovăz, secară – 29.979 hectare, rapiţă – 26.805 hectare. În plus, sunt afectate următoarele culturi de primăvară: porumb – 271.398 hectare, floarea soarelui – 135.006 hectare, soia – 23.129 hectare, plante furajere – 20.530 ha.