Superstiții pentru noaptea dintre ani. Ce să faci în seara de Revelion ca să ai noroc în 2025

Publicat: 27 12. 2024, 23:57
Sursa foto: rawpixel.com /Freepik

Noaptea de Revelion este o perioadă de trecere între trecut și viitor, iar oamenii încearcă să își pună dorințe pentru bunăstare, fericire și sănătate. Există multe superstiții pentru seara de Revelion, iar multe dintre ele s-au păstrat între generații.

Ce superstiții există pentru noaptea dintre ani

Printre superstițiile și obiceiurile de sfârșit de an se numără dansul în aer liber, care este aducător de sănătate și noroc, precum și umplerea portofelelor cu bani, pentru a asigura un an prosper,conform click.ro.

O altă credință legată de Revelion spune că Anul Nou trebuie să te găsească purtând haine noi, ceea ce înseamnă că vei primi cât mai multe cadouri în 2025.

Se mai spune că în noaptea dintre ani și pe 1 ianuarie nu este bine să plângi, deoarece lacrimile din prima zi a anului ar putea aduce tristețe și evenimente nefericite pe parcursul acestuia.

De asemenea, cei care sunt manierați și politicoși de Anul Nou își vor păstra această atitudine tot anul. Prin urmare, în noaptea de Revelion, se recomandă evitarea certurilor, a discuțiilor în contradictoriu și a povestirilor despre morți sau fantome, despre care se spune că atrag ghinionul.

Ce trebuie să faceți la miezul nopții

În multe țări, inclusiv în România, există tradiția de a nu împrumuta bani, bijuterii sau alte obiecte de valoare în prima zi a anului. Totodată, nu se plătesc datorii sau taxe, nu se oferă daruri și nu se duce gunoiul, deoarece aceste gesturi sunt asociate cu sărăcia în anul care începe.

La trecerea dintre ani, obiceiul spune să se lase ușile și ferestrele deschise pentru a permite anului vechi să plece și a face loc celui nou. De asemenea, se spune că nu este bine să întâmpini noul an cu paharele, farfuriile sau buzunarele goale, deoarece acestea ar prevesti un an lipsit de prosperitate. Din acest motiv, la miezul nopții se recomandă ca masa să fie plină, cu pahare și farfurii pregătite, iar fiecare membru al familiei să aibă bani asupra sa.