Suma de 1.000 de lei, atât a reușit o familie să strângă pentru o vacanță / Postarea lor de pe Facebook a stârnit reacții contradictorii
În timp ce mulți români și-au stabilit deja locația în care vor petrece vacanța de vară, unii încă sunt în căutarea celor mai bune oferte. Bugetele românilor diferă de la sume modeste la unele cu adevărat impresionante.
Postarea pe Facebook a unei familii a stârnit multe reacții contradictorii
Căutând o locație pentru o vacanță, după ce nu au mai avut parte de una de 10 ani, o familie a postat pe Facebook că vor să se încadreze în suma de 1.000 de lei, potrivit textului postării acestora.
„Familia mea formată din doi adulți și un copil de 9 ani nu a mai avut o vacanță de foarte mulți ani, peste 10 ani. Anul acesta mi-aș dori tare mult să îmi duc copilul undeva însă bugetul este de maxim 1.000 ron, și acela tras de par. Poate pentru unii dintre voi vă pare o sumă minusculă, pentru mine înseamnă uneori două luni de hrană pentru familia mea. În cazul în care îmi puteți recomanda ceva pentru a-mi putea îndeplini visul de a-mi duce copilul în vacanță, va rog să o faceți. Mulțumesc!”, a fost mesajul familiei scris pe grupul Vacanțe do it yourself.
Imediat cum a fost publicată, postarea a strâns numeroase comentarii contradictorii, de la mesaje emoționante, la suspiciuni cu privire la o tentativă de înșelăciune.
„Ce vrăjeală intelectuală. Nu puneți botul. E lumea plină de impostori și farsori”, a scris un membru al grupului.
„Mare grijă la țepe! Mai ales dacă vi se da un cont de revolut în care să virați bani”, a scris un altul.
„Scrieți-mi și mie să trimit o sumă modică”.
„Scrieți și la mine în privat și contribui la această vacanță”.
„Ofer gratis apartamentul meu din Mamaia Nord. Dacă doriți acolo, oricând cu drag!”.
„Dacă vă decideți, doresc să vă ajut cu transportul dus-întors, oriunde alegeți vacanța, cu mașina proprie. Vă rog să-mi scrieți în privat!”, au fost doar câteva dintre comentariile de pe Facebook.
Inițiatorul postării a cerut administratorilor să șteargă textul de pe grup
Văzând multiplele comentarii care au venit din partea membrilor grupului, autorul postării le-a cerut administratorilor să permită ștergerea postării, întrucât „Intenția mea nu a fost să inspir milă”.
„Rog administratorii să permită ștergerea acestei postări. Situația a degenerat foarte mult. Intenția mea nu a fost să inspir milă sau să primesc bani de la cineva. Bănuiesc că persoanele care au scris la această postare pot confirma sau infirma acest lucru. Vă mulțumesc!”.