Sultănoiu: Dacă jucam în “Liga lu’ Mitică”, cu opoziţia de azi, băgam mâna-n foc că-i blat. În decembrie, Ponta se chinuia să scape de retrogradare, respirând tot mai greu în casa plină, azi bate “cupa” cu băieţii

Publicat: 09 04. 2015, 15:54
Foto: Adevarul

Guvernul Victor Ponta “e pe val”. Chiar dacă a pierdut alegerile cu un scor zdrobitor, premierul și-a revenit rapid și in mod miraculos. După anunțarea reducerii TVA la alimente la 9%, Ponta și-a asigurat mandatul de prim-ministru cel puțin până în 2016.

Jurnalistul Marian Sultănoiu afirmă că Victor Ponta că opoziția de azi nu-i poate ține piept premierului. Mai mult, acesta susține că toată clasa politică pare să fi făcut un blat pentru beneficiul de imagine al lui Ponta.

”Cui îi mai pasă, acum, de taxele prezente, eventual de cele viitoare, când teveaul la alimente a ajuns atât de jos?! Cine spune că dragostea de ţară şi partid nu trece prin burtă?! Nimeni. Acuma, dacă nu mai ţine cu sponsorizarea campaniilor din bani negri, dăm zahărul, uleiul şi mezelul din banii tuturor, direct de la “Victoria Market”.

Dacă jucam în “Liga lu’ Mitică”, cu opoziţia de azi, băgam mâna-n foc că-i blat şi că s-a-ntors “cooperativa”. Toată “clasa” joacă în beneficiul de imagine al premierului. De unde, în decembrie, omul lui Năstase se chinuia să scape de retrogradare, respirând tot mai greu în casa plină, azi bate “cupa” cu băieţii, alungând dobitoacele din casă”, scrie Sultănoiu într-un editorial pentru Gândul.

În contextul acesta, Iohannis pare mai concentrat pe politica externă,  principalul partid de opoziție tot mai anorexic, iar UDMR stă la pândă. Pentru ei orice e binevenit.

“Vă imaginaţi, cred, în ce poziţie se va afla premierul Ponta, la anul pe timpul ăsta, în ajun de locale, după ce va fi eradicat, definitiv, teveaul la alimentele de bază, ca în “ţările civilizate ale Europei”, va fi stabilit şi impus bacşişul impozitat în cârciumile all inclusive, după ce va da liber dosarului “EADS”, după ce Băsescu va fi scris, deja, primele două volume ştiinţifice ale sale, precum “Flota – trecut, prezent şi viitor” şi “Guantanamo, un pariu câştigat cu mine însumi”, iar “DNA-recuperatori” va fi repatriat deja toate conturile, casetele de valori, pinacotecile, imobilele şi mobilele de colecţie ale băieţilor noştri, de pe întreg mapamondul.

O singură nelinişte ce va mai fi rămas: Diaspora, încă un pas”, mai scrie jurnalistul.