Sudul țării, complet izolat: Traficul pe drumurile naționale din șase județe a fost oprit. Sectorul București-Fetești și alte 43 drumuri naționale, închise

Publicat: 05 02. 2012, 09:48

UPDATE 23:00: CNADNR a anunțat închiderea circulației pe 43 de drumuri naționale şi pe reţeaua de drumuri naţionale din judeţele Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Vrancea, Buzău şi Călăraşi.

UPDATE 20.00: Traficul a fost oprit pe autostrada A2 între Bucureşti şi Feteşti şi restricţionat pentru maşinile de peste 3,5 tone între Feteşti şi Cernavodă, fiind permis doar accesul riveranilor, după ce s-au închis toate drumurile naţionale din judetele Ialomiţa şi Călăraşi. 

Traficul este restricţionat de duminică, ora 18.00, pe autostrada A2 tronsonul Feteşti-Cernavodă, pe DN2A Constanţa-Hârşova, DN22C Cernavodă-Basarabi şi DN3 Basarabi – Constanţa pentru maşinile cu masa totală maximă admisă mai mare de 3,5 tone. Pe aceste sectoare de drum reprezentanţii Poliţiei Rutiere vor permite doar accesul riveranilor, informează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

UPDATE 18.00: Duminică seară, 28 de drumuri naționale sunt închise din cauza viscolului și a zăpezii.

UPDATE 17.30: Circulaţia pe reţeaua de drumuri naţionale din judeţele Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Vrancea, Buzău şi Călăraşi se închide duminică, de la ora 18.00, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

UPDATE 16.30: Circulaţia este închisă pe autostrada A2 între Bucureşti şi Lehliu, precum şi pe 23 drumuri naţionale, iar pe unele tronsoane de drum este restricţionat traficul greu, potrivit ultimei situaţii anunţate de CNADNR. Traficul rutier este închis pe DN 1D Albeşti – Urziceni, DN 22 Râmnicu Sărat – Băile, DN 23A Gologanu – Ciorăşti, DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti, DN 2C Costeşti – Slobozia, DN 2N Bogza – Jitia, DN 2R Jitia – Vintileasca, DN 2B Buzău –Vizireni, DN 11A Bârlad – Oneşti, DN 2D Focşani – limita cu judeţul Covasna, DN 2M Focşani – Odobeşti – Coasa, DN 23 Focşani – Brăila, DN 2L Tişiţa – Panciu, DN 24 Tecuci – Tişiţa, DN 2 Focşani – Buzău, DN 25A Fundeni – Năneşti, DN 2G Bacău – Comăneşti, DN 2F Bacău – Vaslui, DN 5A în localitatea Izvoarele, între kilometrii 22 şi 25, DN 28A Târgu Frumos – Paşcani, DN 24C Vânători – Rădăuţi Prut, DN 15D Roman – Negreşti şi DN 24A Murgeni – Huşi, potrivit situaţiei înregistrate până la ora 16.00 şi anunţate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

UPDATE 15.40: Patru vămi din sudul țării vor fi închise începând cu ora 18.00 din cauza zăpezii și a viscolului. Vămile vizate sunt Giurgiu, Calafat, Bechet și Negru Vodă.

UPDATE 14.30: Circulaţia este închisă pe autostrada A2 între Bucureşti şi Lehliu, precum şi pe 18 drumuri naţionale, iar pe unele tronsoane de drum este restricţionat traficul greu, potrivit ultimei situaţii anunţate de CNADNR.

Traficul rutier este închis pe DN 1D Albeşti – Urziceni, DN 22 Râmnicu Sărat – Băile, DN 23A Gologanu – Ciorăşti, DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti, DN 2C Costeşti – Slobozia, DN 2N Bogza – Jitia, DN 2R Jitia – Vintileasca, DN 2B Buzău –Vizireni, DN 11A Oneşti – Podu Turcului, DN 2D Focşani – limita cu judeţul Covasna, DN 2M Focşani – Odobeşti – Coasa, DN 23 Focşani – Brăila, DN 2L Tişiţa – Panciu, DN 24 Tecuci – Tişiţa, DN 2 Focşani – Buză, DN 25A Fundeni – Năneşti, DN 2G Bacău – Comăneşti şi DN 2F Bacău – Vaslui, potrivit situaţiei înregistrate până la ora 14.00, anunţate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Autostrada A2 între Bucureşti şi Lehliu este în continuare închisă, putându-se circula pe o rută alternativă între Bucureşti şi Constanţa, respectiv pe DN 3 Bucureşti – Lehliu, autostrada A2 între Lehliu şi Cernavodă, DN 22C Cernavodă – Murfatlar şi DN 3 Murfatlar – Constanţa.

UPDATE 13.10
: Numărul drumurilor naționale închise, duminică, din cauza zăpezii, a ajuns la 15. Potrivit reprezentantului Infotrafic, drumul DN2 E85 a fost închis pe segmentul Buzău, limită cu Vrancea. Pe segmentul Buzău-București, traficul este restricționat doar pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone.

UPDATE 12.30: Reprezentantul Infotrafic, Paul Ulieru, a declarat pentru B1 TV că, în urmă cu câteva minute, drumul european EB5 a fost închis, între municipiul Buzău și limita cu județul Vrancea, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. De la Buzău către București încă se mai poate circula, cu restricția de tonaj de 3,5 tone.

UPDATE 12.14: Numărul drumurilor naționale închise, duminică după-amiază, din cauza zăpezii, a ajuns la 14.

UPDATE 11.42: Andrei Cristian, director în cadrul CNADNR, a declarat că 13 drumuri naționale au fost închise, duminică, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, în timp ce în cazul a două drumuri naționale a fost ridicată restricția de trafic.

Astfel, pe drumurile DN1 în zona Comarnic-Sinaia și DN1 A Cheia-Ploiești, pe care se circula până acum cu restricție pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone, se circulă acum normal.

La ora actuală, autoritățile de la drumuri gestionează, împreună cu Ministerul Apărării Naționale și cu Poliția Rutieră, un caz umanitar pe DN 22. Potrivit oficialului CNADNR, este vorba de un caz de infarct, autoritățile intervenind pentru a degaja drumul și a transporta pacientul în siguranță la spital.

Ninsorile închid drumurile din țară

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />

UPDATE 11.10: Un număr de 13 drumuri naționale sunt închise, duminică, din cauza zăpezii și a viscolului, iar pe alte opt există restricții de circulație. ANM a anunțat că începând duminică, după ora 18.00, va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu pentru sudul şi de sud-estul ţării, celelalte zone rămânând sub incidenţa codului galben.

Duminică dimineața, 11 drumuri naționale sunt închise, printre care și Autostrada Soarelui pe tronsonul București Lehliu.

Potrivit centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia este întreruptă din cauza poleiului, a zăpezii şi a viscolului, pe Autostrada A2, sectorul Bucureşti – Lehliu-Gară. Pe tronsonul deschis circulaţiei, Lehliu-Gară – Cernavodă, pe unele porţiuni începe să se formeze polei.

Alte zece drumuri naționale au fost închise din cauza condițiilor meteo nefavorabile: DN 11A Adjud – limită judeţ Bacău; DN 1D Albești-Paleologu – Urziceni; DN 22 Râmnicu Sărat – Băile; DN 23A Milcovul – Ciorăşti (drum naţional secundar); DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti (drum naţional secundar); DN 2C Costeşti – Padina; DN 2N Bogza – Dumbrăveni – Jitia (drum naţional secundar); DN 2R Jitia – Vintileasca (drum naţional secundar – în prelungirea DN2N); DN2B Buzău – Vizireni; DN25A Fundeni – Năneşti (drum naţional secundar).

Pe DN 5 Bucureşti – Giurgiu traficul rutier a fost reluat începând cu ora 8:00, cu menţiunea că autotrenurile circulă grupat, fiind însoţite de echipaje de poliţie rutieră. Pe partea carosabilă există porţiuni cu gheaţă şi polei. Le recomandăm conducătorilor auto să nu se angajeze în depăşiri;

Sunt impuse restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale. O restricţie pentru traficul greu peste 3,5 tone a fost impusă pe DN 2 Bucuresti – Urziceni – Buzău și DN 10 Buzău – Braşov (anterior, restricţia era de 7,5 tone).

În judeţul Iaşi, din cauza poleiului au fost impuse restricții de trafic pe DN24 în localitatea Schitu Duca, DN28 în localitatea Tomeşti, DN28A în localitatea Codrii Paşcanilor și DN28(E583) în localitatea Strunga.

Restricţii pentru traficul greu peste 7,5 tone au fost impuse și pe DN3A Lehliu-Gară – Feteşti, DN1A Blejoi – Cheia și DN71 Sinaia – Glod.

Din cauza ploii, stratul de zăpadă existent pe unele drumuri a devenit alunecos. De asemenea, ploaia spală materialul antiderapant, iar temperaturile scăzute favorizează producerea poleiului.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări nowcasting. Astfel, între orele 07:00 si 10:00, pe arii relativ extinse în Muntenia, în special în municipiul Bucureşti, judeţele Ilfov, Călăraşi şi Buzău şi jumătatea de vest a judeţului Ialomiţa se vor semnala depuneri de polei;

Între orele 08:30 şi 11:30, în judeţele Galaţi şi Vaslui se va semnala polei pe spaţii extinse.