Sud-estul României, izolat din cauza viscolului. Șoferii și ambulanțele sunt blocate în zăpadă
Județele din sud-estul României încă sunt măturate de viscol și se află sub cod roșu. Anumite sectoare de drum sunt încă închise circulației, iar mii de case sunt încă fără energie electrică.
Drumuri închise din cauza furtunii
Un microbuz care venea de la București la Tulcea a rămas blocat în Constanța. Oamenii au rămas blocați în mașină, iar unii dintre ei au sărit pe geam pentru a ajuta la deblocarea acestuia. Drumul spre Tulcea este tare anevoios, fiind oameni care de două zile nu au reușit să ajungă la destinație, conform observatornews.
Șoferii de TIR mai fac o noaptea albă în mașină, pentru că nu au voie să își continue drumul. Deși nămeții sunt mari, un șofer de TIR a plecat la drum echipat cu cauciucuri de vară, iar utiliajele s-au străduit să îl tracteze.
Uraganul a lovit Constanța
Litoralul a fost agitat, cu vânt puternic de 180 km/h și valuri imense. Specialiștii spun că aceasta este cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în luna noiembrie, numind-o „furtuna secolului”. Aceasta vine la scurt timp după ce litoralul a avut de-a face cu ciclonul Frederico. Activiștii de mediu iau în considerarea varianta ca marea să fi fost lovită de un uragan în acest weekend când s-a declanșat urgia.
„Furtuna care a depăşit 120 de km pe oră a fost chiar un uragan. O sursă necontinentală obişnuită pentru Marea Neagră. Vânturi puternice, din direcţii neobişnuite”, a spus un specialist.
Dar, meteorologii susțin că nu a fost vorba de un uragan, ci de un ciclon.
„Ciclonul care a trecut a putut să se realimenteze, să capete forţă şi mai mare, şi, evident, impactul să fie ft puternic în regiunile de coastă. E ieşit din comun severitatea acestor două sisteme care ne-au afectat până acum”, a declarat Roxana Bijaru, ANM.
O mulțime de drumuri din Dobrogea sunt închise din cauza viscolului. Pe autostrada soarelui încă nu se circulă și sunt O mulțime de drumuri din Dobrogea sunt închise din cauza viscolului. Pe autostrada soarelui încă nu se circulă și sunt tronsoane pe 10 drumuri naționale închise circulației.
Sute de familii din Constanța nu au încă energie electrică și nici apă potabilă și îndură frigul de -4 grade, cât arată termometrele afară.
În Galați, în satul Cuca este întuneric și un autocar cu 40 de pelerine este blocat în zăpadă. În Ialomița, peste 30 de mii de oameni din 30 de ocalități nu au energie electrică.
Județele Constanța, Galați și Brăila au fost cele mai afectate de furtună, iar școlile au fost închise pentru a nu se avaria sistemele de încălzire.