Suceava: Un bătrân a fost jefuit de colindători, după ce aceștia l-au strangulat

Suceava: Un bătrân a fost jefuit de colindători, după ce aceștia l-au strangulat
Foto: unimedia.md

Un bătrân, în vârstă de 75 de ani, din Suceava a fost jefuit, luni, de un grup de colindători, după ce în prealabil aceștia l-au strâns de gât, potrivit Mediafax.

Bărbatul a povestit că le-a oferit colindătorilor trei lei, însă aceștia, enervați de suma primită, l-au strâns de gât, moment în care bătrânului i-a scăpat portofelul din mână.

Tâlharii au furat portofelul, în care se aflau 1.300 de lei, și s-au făcut nevăzuți.

Bătrânul a mai spus că i-a recunoscut pe cei doi adulţi ca fiind persoane care au lucrat cu ziua în vara anului 2010 la locuinţa sa

Poliţiştii continuă cercetările pentru prinderea agresorului şi recuperarea prejudiciului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător