Suceava: Taximetrist, amenințat și jefuit de un client care i-a furat mașina și a făcut accident cu ea

Publicat: 06 04. 2012, 14:09

Un taximetrist sucevean a rămas fără bani şi fără maşină după ce a fost ameninţat cu un cuţit de un client care a urcat la volanul autoturismului, transmite Mediafax.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, un taximetrist a anunțat că în noaptea de joi spre vineri a fost tâlhărit de un client care-i solicitase să-l transporte în comuna suceveană Bosanci. Acolo, sub ameninţarea unui cuţit, clientul i-a cerut șoferului banii, apoi i-a spus să coboare din maşină. 

Ulterior, agresorul a fost găsit de polițiști în localitatea suceveană Luncuşoara, iar autoturismul era răsturnat şi izbit de un copac, pe contrasens. 

Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, din Suceava, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, întrucât acuza dureri abdominale. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că bărbatul avea o îmbibaţie alcoolică de 0,93 mg/l.

El este cercetat pentru tâlhărie, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis și sub influența alcoolului.