O șoferiță care a pierdut controlul volanului a lovit patru pietoni aflați pe trotuar. S-a întâmplat joi la prânz, pe Calea Unirii din Suceava, informează News Bucovina.
Șoferița, care are 58 de ani, a pierdut controlul volanului și a intrat în patru persoane aflate pe trotuar: o femeie de 41 de ani, o tânără de 19 ani, o adolescentă de 15 ani și o copilă de 9 ani.
Mașina s-a oprit apoi într-un stâlp din beton.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Toate cele cinci persoane sunt conștiente și cooperante, dar au avut nevoie de îngrijiri medicale, așa că au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe.