Cei aproximativ 300 de mineri de la mina de uraniu Crucea, din judeţul Suceava, au renunţat la protestul declanşat joi, din cauza condiţiilor de muncă şi a salariilor mici.
„Minerii au ieşit din subteran şi îşi vor relua programul normal de lucru, începând cu ziua de luni. De comun acord, s-a convenit ca Ministerul Economiei şi CNU să analizeze, în cel mai scurt timp, atât situaţia companiei, cât şi revendicările minerilor, iar în 15 august să comunice soluţiile găsite”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, citat de Mediafax.
Exploatarea minieră Crucea este singura exploatare de uraniu funcţională din ţară, având două puncte de lucru – Crucea şi Botuşanu.
Minerii se plâng că salariile nu au mai crescut din 2009 și câștigă, după 15 ani de muncă, 1.500 de lei pe lună, sumă în care intră și sporurile. Ei au început protestul după ce Compania Națională a Uraniului a anunțat că, deocamdată, nu sunt destui bani pentru majorarea salariilor.