Secretarul general adjunct din Ministerul Economiei Dumitru Pârvulescu, a fost reţinut, luni după-amiază, pentru 24 de ore, într-un dosar în care a fost arestat primarul comunei Peştişani, Florin Pavel, pentru abuz în serviciu și luare de mită.
În iunie, Dumitru Pârvulescu a fost numit, prin ordin al premierului Victor Ponta, în funcţia de secretar general adjunct la Ministerul Economiei. La începutul lunii mai, Pârvulescu fuse numit şef al Corpului de Control în Ministerul Economiei, până la acea dată el fiind şef al Direcţiei Contribuabililor Mici şi Mijlocii Gorj.
De asemenea, Dumitru Pârvulescu a fost director general adjunct la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj. Recent, el a fost numit şi administrator special al UM Sadu.
Primarul Florin Pavel, aflat la cel de-al treilea mandat (USL), a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii iunie pentru abuz în serviciu, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave contra intereselor publice, neglijenţă în serviciu şi luare de mită. (Detalii AICI)
În acest dosar mai sunt cercetaţi, în stare de libertate, preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, şi fratele său Gabriel, aceştia fiind acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu.