Subiectul reținerii lui Bogdan Olteanu, în presa internațională. Reuters: România este considerată unul dintre cele mai corupte state membre UE

Publicat: 29 07. 2016, 18:49
Foto: bancherul.ro

Cazul Olteanu face valuri şi în presa internaţională. Primul dosar de corupţie care vizează BNR a stârnit interes şi pentru publicaţiile străine. Reuters şi New York Times tratează subiectul pe larg. Cei mai duri au fost jurnaliştii de la Reuters, care anunţă că România este considerată unul dintre cele mai corupte state membre ale Uniunii Europene, informează B1 TV.

Agenţia Reuters notează că reţinerea lui Olteanu, care este unul dintre cei nouă membri ai Consiliului de Administraţie BNR din 2009, nu va avea niciun efect asupra elaborării de politcii monetare şi menţionează că înlocuirea acestuia din Consiliul de Administraţie al BNR poate fi dezbătută doar de către parlamentari, după reluarea sesiunii legislative. Reuters mai menţionează România este considerată unul dintre cele mai corupte state membre. Publicaţia mai aminteşte că Bruxelles păstrează sistemul juridic românesc sub monitorizare specială, desi au fost lăudate eforturile procurorilor şi magistraţilor pentru a elimina corupţia.

Între timp, New York Times menţionează reţinerea lui Bogdan Olteanu pentru primirea unei mite uriaşe de 1 milion de euro şi că instanţa va decide dacă aprobă arestarea preventivă a viceguvernatorului pentru o perioadă de 30 de zile.

Jurnaliştii de la Bloomberg scriu despre planurile lui Bogdan Olteanu de a se retrage din Consiliul de Administratie al BNR, după ce a fost reţinut într-un dosar de corupţie. Aceleaşi eforturi ale procurorilor anticorupţie au dus până acum la demisia fostului prim-ministru, acuzat de trafic de influenţă. BNR a dorit să clarifice faptul că viceguvernatorul este investigat pentru fapte comise înainte de a deveni un membru al Consiliului de Administraţie.