“Sub o mască de aia de urs poate să vină un TERORIST”. Explicații HALUCINANTE ale primarului din Corni care nu și-a primit sătenii cu colindul (VIDEO)
Când o țară întreagă se distra, o bună parte a locuitorilor unei comune din județul Botoșani au ieșit la un protest fără precedent.
Sătenii din Corni sunt nemulțumiți peste măsură de faptul că administrația locală nu a organizat nici o petrecere publică pentru Revelion.
Oamenii erau obișnuiți ca la final de an să aibă loc măcar o manifestare cu formații de urători și interpreți de muzică populară. Într-o mulțime de alte comune din vecinătate, primăriile au pus la cale astfel de acțiuni, însă la Corni păstrătorii tradițiilor populare nu au avut niciun sprijin din partea Primăriei și au trebuit să se descurce singuri, potrivit B1TV.
Mai mult, pe 31 decembrie au mers cu uratul la Primăria Corni, însă nu au găsit pe nimeni, fiindcă primarul „ar fi fugit" la Vorona. Supărați din cale afară, sătenii s-au strâns după anul nou și au mers la casa primarului pentru a-i cere demisia.
Edilul nu doar că a refuzat să-și facă apariția în fața oamenilor, ba chiar a chemat jandarmii pentru a-l apăra.
La protest au luat parte chiar și bande de urători, unii remarcând ironic că primarul „n-a avut în viața lui de… atâția colindători". Pentru ca tacâmul să fie complet, s-a fãcut și un foc.
În urma celor întâmplate primarul a avut și o explicație ieșită din comun.
“Haideţi să vă spun ce s-a întâmplat: motivul, care este adevărat, de ce nu s-au organizat aceste jocuri tradiţionale de sute de ani la noi aicea, care nu s-au organizat din cauză că, din punct de vedere tehnic eu răspund din cauza a tot ceea ce înseamnă furturi aici, în comună. Aveam totul organizat, acu nu mai știe omul care organizează cine este mascat, vin tot felul de măști, se ascund tot felul de oameni dubioși, nu-s înregistrați nicăieri, sub o mască de aia de urs vine unul mascat sau un terorist și face ceva, cine răspunde în comuna asta, aruncă o petardă, face ceva", s-a justificat primarul Dorneanu, potrivit Botoșăneanul.ro.
#DIRECT_ONE_69gjny#