O persoană din statul Missouri a devenit prima din Statele Unite care a fost testată pozitiv pentru gripa aviară fără o expunere cunoscută la animale infectate, au declarat autoritățile, citate de France24.
Pacientul cu gripă aviară, care are afecțiuni de bază, a fost internat în spital pe 22 august, a primit medicamente antivirale împotriva gripei, apoi s-a recuperat și a fost externat, potrivit Centrelor pentru Control și Prevenire a Bolilor.
Întrucât tipul de gripă al pacientului părea suspect la un test inițial, acesta a fost trimis pentru teste suplimentare în laboratoarele de stat și federale, care au arătat că este H5, cunoscut și sub numele de gripă aviară.
CDC a spus că nu a identificat niciun alt bolnav printre contactele apropiate ale pacientului sau alte persoane.
Oamenii de știință și-au exprimat îngrijorarea cu privire la numărul tot mai mare de mamifere care se infectează cu gripa aviară, chiar dacă, deocamdată, cazurile la oameni rămân rare.
Ei se tem că o rată mare de transmitere ar putea facilita o mutație a virusului, care ar putea permite transmiterea acestuia de la un om la altul.
Contactată de AFP, Organizația Mondială a Sănătății a declarat sâmbătă că este „încurajator faptul că sistemul național de supraveghere a bolilor a identificat acest caz, că pacientul a primit tratament antiviral și că nu au mai fost depistate cazuri în rândul persoanelor apropiate”.
Persoana care a fost testată pozitiv pentru gripa aviară a fost a 14-a care a pățit acest lucru în SUA în acest an și prima fără contact cunoscut cu animalele.
Într-adevăr, „nu a fost raportată nicio infecție cu H5 la bovinele de lapte în Missouri”, a spus departamentul de sănătate din Missouri, deși „au fost raportate unele cazuri de H5 în efectivele comerciale sau în curte și la păsări sălbatice”.
Toate cazurile anterioare de gripă aviară din Statele Unite au fost printre lucrătorii agricoli, inclusiv primul, în 2022.
Gripa aviară se găsește cel mai frecvent la păsările sălbatice și la păsările de curte, dar a fost detectată mai recent la mamifere, cu un focar la bovine în acest an.