SUA a anunţat oficial că va trimite din nou oameni pe Lună: ”America va cuceri spaţiul din nou”

Publicat: 07 10. 2017, 23:10
Foto: Efemeride

La începutul lunii, NASA a declarat că viitoarele studii se vor axa pe analizarea Lunii. În prezent, administraţia SUA a afirmat că va susţine eforturile agenţiei spaţiale pentru retrimiterea oamenilor pe Lună, relatează sciencealert.ro

Recent, vice-preşedintele Mike Pence a explicat că a fost semnat un ordin executiv pentru restabilirea Consiliului Naţional Spaţial în cadrul căruia el va deţine funcţia de director. ''Joi, consiliul se va întruni pentru prima dată în 25 de ani, iar eu ca director am un singur mesaj simplu de transmis: America va cuceri spaţiul din nou." a declarat Pence.

De asemenea, Pence susține că SUA este disperată să deţină tehnologie proprie în spaţiu, pentru protejarea sistemelor de comunicare, monitorizare şi navigare.

Desigur, scopul final este reprezentat de trimiterea unui echipaj uman către Marte. Pence consideră că Luna reprezintă un punct de plecare bun.