Potrivit unui sondaj realizat pentru Parlamentul European, românii se află pe locul doi într-un top al cetățenilor UE care consideră că le-au fost afectate veniturile din cauza pandemiei de COVID-19, fiind devansați doar de ciprioți.
Concret, 55% dintre români spun că veniturile le-au fost afectate de pandemia de coronavirus, fiind locul al doilea în UE împreună cu Spania şi Grecia, cu aceeaşi proporţie, pe primul loc fiind Cipru (57%).
La polul opus se află Danemarca, unde doar 17% dintre cetăţeni spun că veniturile le-au fost afectate, urmată de Luxemburg (19%), Olanda şi Finlanda (21%).
Întrebați în studiu care au fost efectele pandemiei asupra situaţiei lor economice, 35% dintre români spun că au fost nevoiţi să-şi folosească economiile personale mai devreme decât estimau.
De partea cealaltă, doar 6% dintre români sunt foarte mulţumiţi de măsurile luate de guvern pentru combaterea pandemiei, iar 31% se declară destul de mulţumiţi. România se plasează pe locul 20 în UE-27 din acest punct de vedere. Restul de 60% dintre români se declară nu foarte mulţumiţi sau deloc mulţumiţi de măsurile luate de guvern pentru combaterea pandemiei.
În paralel, în Europa, pe primele cinci locuri ale gradului de satisfacţie pentru măsurile luate de guvern se află Danemarca (75%), Luxemburg (74%), Finlanda (71%), Germania (67%) şi Irlanda (66%). La polul opus, clasamentul statelor celor mai nemulţumite de măsurile luate de guvern împotriva pandemiei este condus de Spania (68%), Bulgaria şi Croaţia (64%), Polonia (63%), Belgia şi Franţa (62%).
De asemenea, România ocupă același loc şi când vine vorba despre limitarea drepturilor individuale, ca justificare pentru măsurile restrictive. Astfel, doar 49% dintre români au spus că lupta împotriva coronavirusului justifică pe deplin limitarea drepturilor individuale. Alți 47% dintre români au afirmat că se opun oricărei limitări a drepturilor individuale motivate fie şi de combaterea pandemiei, un procent care ne plasează pe locul 7 în UE din acest punct de vedere.
Studiul a fost efectuat online de Kantar între 25 septembrie şi 7 octombrie, pe un eşantion de 24.812 participanţi din 27 de ţări membre UE.
Potrivit unui alt sondaj, publicat la sfârșitul lunii trecute pesite-ul oficial al Comisiei Europene, România se află în topul statelor membre, în ceea ce privește procentul cetățenilor mulțumiți de măsurile luate de instituțiile Uniunii Europene pentru combaterea pandemiei de COVID-19 (în proporție de 60%).
În ceea ce privește măsurile luate de instituțiile UE pentru a combate pandemia de COVID-19, părerile sunt împărțite (45% „mulțumiți” față de 44% „nemulțumiți”).
Cele mai ridicate procente se înregistrează în Irlanda (71%), Ungaria, România și Polonia (60% în fiecare dintre aceste trei țări). În șapte țări, majoritatea respondenților sunt „nemulțumiți”, în special în Luxemburg (63%), Italia (58%), Grecia (55%), Cehia (55%) și Spania (52%). În Austria, proporția celor „mulțumiți” este egală cu cea a respondenților „nemulțumiți” (47% în ambele cazuri).
Deciziile menționate de respondenți în ceea ce privește răspunsul UE la pandemia de COVID-19 sunt stabilirea unei strategii pentru a face față unei crize similare în viitor și dezvoltarea mijloacelor financiare pentru găsirea unui tratament sau a unui vaccin (37 % pentru fiecare dintre aceste priorități). De asemenea, 30 % dintre respondenți consideră că dezvoltarea unei politici europene în domeniul sănătății ar trebui să fie o prioritate.
În sondajul Eurobarometru, desfășurat în iulie și august, se mai evidențiază faptul că 64% dintre europeni consideră că situația economică actuală este „proastă”, iar 42% dintre europeni sunt de părere că economia țării lor se va redresa în urma crizei COVID-19, „în 2023 sau mai târziu”.