Studiu: România, locul 6 într-un clasament referitor la tinerii care se simt excluși din țară

Publicat: 19 07. 2015, 13:31
Foto: buletindecarei.ro

Stăm mai bine decât Grecia, Croaţia, Spania sau Italia când vine vorba de tinerii români care se simt excluși din ţară, informează B1 TV.

Un sondaj venit de la Parlamentul European plasează România pe locul 6 într-o astfel de ierarhie, cu un procent de 67 la sută, într-un top condus de Grecia, cu 20 de procente în plus.
Tinerii din Uniunea Europeana au fost intrebaţi dacă se simt daţi la o parte din viaţa economică şi socială a ţării lor, noteaza jurnaliștii de la euractiv.ro.

Răspunsurile date au creat o ierarhie condusa de Grecia, cu 87 la sută din tinerii eleni, și în care ţara noastră ocupă locul 6, la 20 de procente distanţă de lider, adică 67 la sută. Înaintea noastră, se află ţări precum Croaţia, Spania, Cipru și Italia.

Tot în clasament urmează după România, Bulgaria şi Ungaria cu 67, respectiv 60 la sută. Toate aceste cifre sunt peste media generală a Uniunii Europene, care este de 57 la sută.

Studiul continuă cu ţări care se situează sub acest nivel ca Olanda, 45 de procente, sau Germania, 34 la sută.

Statul unde tinerii se simt cu adevărat utili este Danemarca, unde procentul este de doar 31 la sută în dreptul adolescenților marginalizați sau excluși.