STUDIU: România are cel mai mare potențial de creștere digitală din Europa. Țara noastră poate anula, în următorii ani, decalajul față de alte state europene
România are cel mai mare potențial de creștere în ceea ce privește tehnologiile digitale, potrivit unui studiu în care au fost incluse nouă țări europene. Sondajul pan-european a fost comandat de platforma de investiții eToro și a fost efectuat de Centrul de Cercetare în Economie și Afaceri (Cebr).
Studiu privind transformările digitale: Pe ce loc se află România la nivel european
În cadrul studiului au fost analizate transformările digitale care au loc în mai multe domenii, precum cel financiar, sănătate, comerț, administrație publică și divertisment. Țările incluse în studiu sunt Danemarca, Spania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Germania, Franța, România și Italia. Cercetătorii au ajuns astfel la concluzia că deși țara noastră se află încă într-un stadiu mai puțin matur al transformării digitale, România are totuși potențialul ca, în următorii ani, să anuleze decalajele față de celelalte state.
„Viitorul nostru va fi digital, fie că ne place sau nu, iar majoritatea oamenilor sunt de părere că tehnologia ne va face viețile mai ușoare. Cu toate acestea, pentru ca lumea Digitală să reușească nu trebuie să pierdem din vedere elementul uman care este în centrul acestei transformări, asigurându-ne că această lume nouă este inclusivă, morală și – în cele din urmă –umană”, a declarat Yoni Assia, fondator și CEO al eToro.
Concret, din sondajul pan-european rezultă că România ocupă penultimul loc după Indicele Transformării Digitale eToro. Cu toate acestea, țara noastră se află în vârful clasamentului în privința potențialului de creștere, și este întrecută doar de Polonia la capitolul sprijin pentru creșterea digitalizării în diverse sectoare.
Dr. Cosmin Imbrișcă, lector în analiză de date la Universitatea București, spune că aceste rezzultate nu sunt surprinzătoare, ”având în vedere ceea ce știm despre penetrarea scăzută a internetului și a serviciilor financiare, în special în zonele rurale”.
„Însă schimbarea este în curs – accesul la internet e în creștere, inclusiv în zonele rurale. Vedem și că românii cumpără din ce în ce mai multa aparatură care le permite să acceseze internetul și instrumentele digitale, precum smartphone-uri, tablete și laptopuri,” a mai precizat Cosmin Imbrișcă.
Totodată, țara noastră ocupă locul al treilea când vine vorba despre indicele pregătirii expansiunii digitale. Cu alte cuvinte, România are abilitățile și suportul popular pentru a putea merge mai departe cu procesul de digitalizare.
În ceea ce privește plățile și comerțul electonic, România se situează pe ultimul loc la nivel european, în timp ce în vârful clasamentului se află Danemarca. În privința folosirii instrumentelor digitale de plată, țara noastră eeste penultima din top, fiind urmată de Germania. Pe de altă parte, lider în acest clasament este Marea Britanie.
„Românii încă folosesc predominant banii cash, însă am observat o creștere a plăților electronice în ultimii ani, datele BNR arătând că numărul de POS-uri e în creștere, iar românii au acum aproximativ 14 milioane de carduri active,” a precizat Cosmin Imbrișcă.
România este ultima și la capitolul investițiilor online, domeniul în care Spania stă cel mai bine. Deși cei mai mulți dintre români îcă ales să își păstreze banii în conturi sau depozite bancare, datele studiului arată că românii sunt europenii care manifestă cea mai mare deschidere atunci când vine vorba despre noile tehnologii.
Totodată, cetățenii români par a fi din ce îm ce mai interesați de accesarea piețelor financiare internaționale prin intermediul tehnologiei. Potrivit unor date raportate recent de eToro, în primele nouă luni din 2020, a fost înregistrată o creștere de 228% a numărului de români care tranzacționează pe platforma sa, față de aceeași perioadă din 2019.
Cum stă România la capitolulutilizării online a serviciilor de administrație publică
România este întrecută de multe state europene în domeniul utilizării online a serviciilor de administrație publică, ocupând ultimul loc în privința interacțiunii digitale pentru servicii administrative. 48% dintre români nu au o problemă când vine vorba despre interacțiunea cu instituțiile online guvernamentale.
„Instituțiile guvernamentale sunt lente în a face disponibile noi instrumente digitale care să mute interacțiunile lor cu publicul în online, iar instrumentele existente, precum Spațiul Privat Virtual, sunt complicat de accesat și nu au avut un mare succes ca rată de adopție,” a mai spus Cosmin Imbrișcă.
În ceea ce privește pandemia de COVID-19, cu care întreaga lume s-a cnfruntat în 2020, studiul citat arată că această situație a contribuit la accelerarea transformării digitale pe tot teritoriul Europei. 36% dintre cei chestionați în cadrul sondajului au precizat că au început să folosească mai mult utilizarea tehnologiilor digitale în afara locului de muncă.
„De la muncă la familie, de la bani la media, modul în care interacționăm cu aproape toate lucrurile din viețile noastre s-a schimbat în acest an – datorită pandemiei, 2020 a fost un an al accelerării digitale. (…) Piciorul colectiv al lumii a apăsat pedala și în câteva săptămâni oamenii au adoptat tehnologii care altfel ar fi durat mai multi ani pentru a deveni uzuale”, a mai spus Yoni Assia, CEO-ul eToro.
Însă această expansiunea tehnologiilor digitale vine și cu o serie de dezavantaje. Astfel, 19% dintre cei care au spus că folosesc mai mult tehnologiile de la începutul pandemiei susțin că își doresc să consume mai puțin timp în mediul online în viitor. În România 23% dintre cei chestionați au menționat această problemă.