STUDIU: Pacienții vindecați de COVID-19 continuă să răspândească virusul timp de 90 de zile

Publicat: 16 09. 2020, 20:35

Șefa Rospotrebnadzor (Protecția Consumatorului din Rusia) a declarat că persoanele care s-au însănătoșit după ce au fost infectate cu noul coronavirus continuă să răspândească virusul o perioadă destul de îndelungată.

Pacienții vindecați de COVID-19 continuă să răspândească virusul timp de 90 de zile

În Rusia, această perioadă în care virusul este încă activ a fost calculată la 48 de zile, iar peste hotare, de până la 90 de zile, notează news.ru.

„Avem astfel de observații, s-au făcut și peste hotare, iar concluzia este că o persoană vindecată răspândește virusul timp de maxim 90 de zile. Observațiile noastre indică, în prezent, până la 48 de zile în Rusia, iar, în străinătate, se ajunge și la 90 de zile”,a declarat aceasta la ședința Prezidiului Academiei de Știință a Rusiei.

Mai mult, Popova a mai precizat că purtătorul de virus poate să nu prezinte niciun fel de simptome.

„O persoană poate să nu prezinte simptome, să aibă sângele curat și toți indicatorii în regulă, dar tot răspândește virusul, din nas”,a explicat ea.

Chiar și în absența simptomelor, pacienții vindecați de COVID-19 pot avea încă virusul

Potrivit unui alt studiu realizat la Universitatea Chineză din Hong Kong, activitatea virală și replicarea virusului pot persista în sistemul digestiv al pacienților vindecați de COVID-19, chiar și în scenariul în care aceștia nu prezintă simptome gastrointestinale.

Specialiștii au analizat probe de materii fecale prelevate în perioada februarie – aprilie de la 15 pacienți diagnosticați cu COVID-19, care aveau vârste cuprinse între 20 și 65 de ani.

Studiul a scos la iveală prezența infecției virale în sistemul digestiv în cazul a șapte dintre pacienți, chiar și în absența simptomelor gastrointestinale. Trei pacienți au continuat să prezinte infecție virală activă pentru o perioadă de până la șase zile după ce au fost declarați vindecați de COVID-19 în urma analizării probelor recoltate din aparatul respirator.

„Activitatea virală activă şi prelungită din intestinele pacienţilor cu COVID-19, chiar şi în absenţa simptomelor gastrointestinale şi după recuperare, evidenţiază importanţa monitorizării pe termen lung a coronavirusului şi a stării de sănătate, dar şi a ameninţării potenţialelor cazuri de transmitere virală pe cale fecal-orală”, a declarat Siew Chien Ng, director asociat al Centrului pentru Studiul Microflorei Intestinale din cadrul universității.

Pacienții vindecați de COVID-19 rămân cu leziuni pulmonare

Cercetătorii au descoperit că pacienții spitalizați cu noul coronavirus rămân cu leziuni pulmonare, dificultați de respirație și tuse săptămâni întregi după ce au fost externați din spital.

Rezultatele arată că la șase săptămâni de la ieșirea din spital, 88% dintre pacienți au prezentat încă semne de leziuni pulmonare în scanările CT, cum ar fi aspectul de cioburi de sticlă în plămân, în timp ce 47% dintre pacienți se confruntau cu dificultăți de respirație, transmite The Guardian. La 12 săptămâni, aceste cifre erau de 56% și, respectiv, 39%.

„Supraviețuitorii Covid-19 au insuficiență pulmonară persistentă la câteva săptămâni după recuperare”, a spus dr. Sabine Sahanic de la Clinica Universitară din Innsbruck, care face parte din echipa din spatele lucrării.