STUDIU: Negativismul ne-ar putea fi de ajutor! Performanța și productivitatea, în creștere datorită furiei

Publicat: 30 10. 2023, 20:58
Sursa foto: Freepik.com

Asociația Americană de Psihologie a realizat un experiment la care au participat 1.000 de persoane cu diferite stări de dispoziție și emoții. În urma studiului s-a dovedit că furia crește performanța și productivitatea. Participanții au primit o sarcină, iar cei nervoși și plini de furie au avut rezultate excelente, relatează Sky News.

Unele persoane care au luat parte la experiment au reușit să bifeze obiectivul în timp ce aveau o stare emoțională neutră.

Furia a adus de cele mai multe ori performanțe mai bune, potrivit studiului publicat în Journal of Personality and Social Psychology.

Furia ar putea creștere performanța și creativitatea

„Oamenii cred, adesea, că o stare de fericire este ideală, iar majoritatea oamenilor cred că fericirea este un obiectiv major al vieții, dar cercetările anterioare sugerează că un amestec de emoții, inclusiv emoții negative precum furia, duce la cele mai bune rezultate”, susține un specialist.

Această cercetare a analizat și datele din sondajele efectuate în timpul alegerilor prezidențiale din SUA din 2016 și 2020. Participanții au fost întrebați cât de supărați ar fi fost dacă candidatul lor preferat nu ar câștiga.

„Aceste descoperiri demonstrează că furia crește efortul spre atingerea unui obiectiv dorit, ducând frecvent la un succes mai mare. Cercetarea noastră se adaugă dovezilor tot mai mari că un amestec de emoții pozitive și negative promovează bunăstarea, iar utilizarea emoțiilor negative ca instrumente poate fi deosebit de eficientă în unele situații”, a mai spus specialistul, potrivit sursei citate.