Studiu: Administrarea aspirinei în perioade prea mari de timp ar putea duce la orbire

Studiu: Administrarea aspirinei în perioade prea mari de timp ar putea duce la orbire

Persoanele care consumă aspirină în mod regulat, cum ar fi cardiacii, pentru perioade prea lungi de timp sunt predispuse la a dezvolta o formă de orbire, concluzionează un studiu publicat de revista JAMA Internal Medicine.

Studiul a demonstrat că administrarea îndelungată a aspirinei produce leziuni ale retinei care dublează riscul ca persoana în cauză să ajungă să aibă vederea obstrucționată, scrie BBC News

Printre factorii de risc care duc la orbirea parţială sau temporară se află vârsta, fumatul şi ereditatea. În ceea ce priveşte aspirina, este bine ştiut că aceasta poate promova hemoragii interne şi acesta este motivul pentru care cercetătorii consideră că „ar trebui luată în calcul şi varianta că aspirina poate determina afectarea vederii”.

La finalul studiului, care a durat 15 ani, cercetătorii au constatat că 9,3% din totalul de 2,389 de pacienţi care au luat aspirină cel puţin o dată pe săptămână au dezvoltat degenerare maculară (AMD), comparativ cu numai 3,7% dintre pacienţii cărora nu le-a fost administrat acest medicament. Măsurătorile au fost făcute la intervale de cinci, 10 şi 15 ani.

Cu toate acestea, specialiştii spun că dovezile nu sunt suficient de puternice pentru a limita consumul de aspirină, în condiţiile în care s-a dovedit că prin administrarea medicamentului în doze moderate poate fi redus riscul de atac cerebral sau infarct la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare. Mai mult decât atât, studiile au arătat că folosirea aspirinei ar putea preveni cancerul.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)