Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat contribuția importantă a României la Alianța Nord-Atlantică, remarcând participarea țării noastre la misiunile din Kosovo și Afganistan și alocarea de către București a 2% din PIB pentru Apărare. Totodată, acesta a punctat importanța găzduirii de către România a unor componente ale apărării antirachetă.
''Încep prin a mulțumi României pentru găzduirea acestei reuniuni și pentru contribuțiile numeroase și foarte solide la Alianță, la apărarea și siguranța noastră comune. România este importantă în foarte multe privințe — contribuția ei la misiunile din Afganistan și Kosovo, ca gazdă a sistemului nostru de apărare balistică prezent aici și pentru că dorește să cheltuiască 2% din PIB pentru apărare. Așadar, România dorește să mențină în siguranță cei aproape 1 miliard de cetățeni ai (statelor, n.r.) NATO'', a spus Jens Stoltenberg, în sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a NATO.
Stoltenberg a menționat că în 2016 doar cinci țări aliate alocau cel puțin 2% din PIB și a salutat decizia României de a aloca 2% din PIB în 2017, pragul urmând să fie atins și de Letonia și Lituania în 2018.
Tot în deschiderea lucrărilor Adunării Parlamentare a NATO, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că parteneriatele dintre membrii alianței trebuie să fie mai tari ca oricând: ”Deciziile de întărire a apărării colective, inclusiv prin amplasarea trupelor NATO pe teritoriul aliaţilor estici, în cadrul prezenţei înaintate, sunt dovezi grăitoare ale solidarităţii şi unităţii aliate. Trebuie să lucrăm în continuare la consolidarea posturii de apărare şi descurajare a Alianţei, la sporirea eficacităţii şi coerenţei acesteia. Prezenţa înaintată de pe Flancul Estic trebuie întărită, mai ales în Sud, la Marea Neagră, pe toate dimensiunile".
"Scopul nostru este pacea, nu războiul. NATO nu caută confruntarea şi nu este o ameninţare pentru Rusia, aşa cum a arătat Alianţa şi la Varşovia. Însă, în relaţia cu Rusia, este nevoie de o strategie aliată cuprinzătoare şi coerentă pe termen lung. Ea trebuie să includă dialogul, dar de pe o poziţie puternică de apărare şi descurajare" a subliniat Klaus Iohannis.
Președintele României a mai precizat că întărirea parteneriatului NATO cu Uniunea Europeană este o prioritate: ”Salut eforturile Secretarului General NATO în această direcţie şi îl asigur de sprijinul deplin al României. Am mai spus-o şi o repet: chiar dacă Uniunea va face paşi relevanţi în dezvoltarea dimensiunii apărării – la care România doreşte să participe încă de la început, aceşti paşi trebuie făcuţi în strictă complementaritate cu Alianţa. Nu se pune, în viziunea noastră, problema unei alegeri între Uniunea Europeană şi NATO – acestea sunt opţiuni complementare, şi nu alternative, dacă dorim să avem o securitate pe termen lung".
Totodată, Iohannis a dat asigurări că România va continua să fie un aliat responsabil şi un partener de dialog de încredere.