Stenograme din dosarul ororilor de la Spitalul Sf Pantelimon: „La unii le-au modificat Noradrenalina. La alții le-au pus ser fiziologic”

Publicat: 08 08. 2024, 22:55
Sursa foto: Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București / Facebook

Apar informații noi din ancheta de la Spitalul Sfântul Pantelimon, în care două doctorițe au fost arestate sub acuzațiile de omor calificat și tentativă de omor, după ce ar fi provocat intenționat decesul unui pacient de 54 de ani.

Procurorii spun că doza de Noradrenalină a fost redusă de două ori la pacient, a doua oară ducând la decesul acestuia. Situația e confirmată și de alte probe, dar și de înregistrările făcute în spital, în timpul anchetelor interne din primăvară.

Ancheta a fost deschisă după ce directorul de îngrijiri al spitalului a acuzat că, în perioada 4-7 aprilie, la Secția de Anestezie-Terapie Intensivă au murit 17 pacienți după ce le-a fost redusă doza de Noradrenalină, medicament care-i ține în viață pe bolnavii intubați.

Proba cheie a anchetatorilor în dosarul morților suspecte de la Spitalul Sf Pantelimon

Proba cheie a anchetatorilor e injectomatul la care era conectat pacientul, aparat prin care era administrat tratamentul printr-o serie de seringi automate.

„Ancheta este una deosebit de dificilă, pentru că aceste aparate, injectomatele, care administrau noradrenalina, nu erau alocate pe un anumit pacient. Existau mișcări nedocumentate ale acestor aparaturi, erau duse dintr-un salon în altul, mutate de la un pacient la altul în funcție de necesități. Noi am avut acces la înregistrările salvate de aceste aparate și am putut ca în baza acelei fotografii care a circulat și în presă, să identificăm un anumit aparat și un anumit pacient”, a explicat Alexandru Anghel, procuror Parchetul Capitalei, citat de Digi24.

Pacientul a murit după ce doctorițele l-ar fi lăsat fără tratament

Anchetatorii susțin că datele stocate de aparat confirmă că doza de tratament a fost redusă de două ori. Prima dată pacientul a fost salvat de o asistentă care ar fi mărit din nou doza. A doua oră, însă, bolnavul a murit.

Colegii doctorițelor acuzate resping ferm ipoteza, dar înregistrările făcute în spital, în timpul anchetelor interne din primăvară, confirmă acuzațiile procurorilor. Înregistrări din Secția ATI au surprins o discuție între o asistentă și directoarea spitalului.

Directoare: Dar, la toți le-au făcut același lucru, cu Noradrenalina, le-a scăzut-o?

Asistentă: Ce v-am scris eu acolo, v-am redirecționat mesajele. În 6 – patul 1, în 7 – patul…la ăia, la toți le-au modificat Nora ( Noradrenalina).

Directoare: Și la alții le-a pus ser în loc de Nora?

Asistentă: La alții le-au pus ser fiziologic, în loc de Nora, da, exact.

În aceleași înregistrări, care au fost depuse și la parchet, o asistentă atrage atenția că fapta doctorițelor e ilegală.

Directoare: Asistentele nu comentează și ele?

Asistentă: Toată lumea comentează… Și pleacă medicul de lângă tine și tu iar îi dai la 20. Dar, dacă se învârte pe acolo… La mine s-a mai întâmplat și îmi ziceau: Ce faci? Păi, dacă scrieți în foaie (n.r. foaia de observație), îi las atâta… dar dacă nu scrieți în foaie, eu ce să fac? Eu mă duc la pușcărie degeaba? Dacă vine cineva? Se întâmplă de multe ori să ne pună să modificăm rata (n.r. la Noradrenalina), de exemplu, ei au dat pe 1. Când a venit ora de vizită de la 12.00 la 13.00, am dat-o înapoi, la 15, la 10, cu cât era la pacient (n.r. în foaia de observație).