Stenograme cu limbaj licențios cu Ion Bîrcină, finul judecătorului Toni Greblă, dintr-un alt dosar de luare de mită

Stenograme cu limbaj licențios cu Ion Bîrcină, finul judecătorului Toni Greblă, dintr-un alt dosar de luare de mită
Foto: agerpres.ro

Ion Bîrcină, finul judecătorului CCR, Toni Greblă, pus ieri sub acuzare pentru cumpărare de influenţă, în formă continuată, constituirea unui grup infracţional organizat și dare de mită, mai are dosar pe rolul instanțelor în care este acuzat de o șpagă de 500.000 de euro.

Joi, la ieșirea din sediul DNA, Ion Bîrcină a declarat că nu i-a dat mită nașului său și că acesta este un om onest, care nu a intervenit niciodată pentru soluționarea vreunor dosare.

Bîrcină a fost trimis în judecată, în octombrie 2012, în dosarul fostului deputat UDMR, Olosz Gergely, fost preşedinte al ANRE în perioada 2007 – 2008, potrivit Evenimentului Zilei.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada mai 2010 – februarie 2011, Ion Bîrcină, Costin Iliescu, Cătălin Stan şi Ovidiu Ionel Badea s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa lui Olosz Gergely, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere.

În acest context, în perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, deputatul Olosz Gergely a pretins, pentru sine şi pentru altul, de la cei trei, suma de 516.000 de euro, disimulată într-un contract de consultanţă între SC Power Plus SRL, firmă controlată de grupul Bîrcină, şi o altă societate comercială de tip off shore.

Costin Iliescu: Alo!

Ion Bîrcină: Auziți când îi duceți situația lu’, lu’ împuțitu’ ăsta de ungur…

Costin Iliescu: Da!

Ion Bîrcină: …a zis că ne dă o listă de lucrări la „CES” bagași-ar p…. în doamna mă-sa să-și bage…

Costin Iliescu: Da.

Ion Bîrcină: Și-n ta-su. F… de nesimțit! Că cu ăsta tre’ să-ți fie rusine de el, să moară copii mei, să pot să i-o trag…! De nu m-aș p… pe el, de nu i-as zice! Du-te mă în morții mă-ti de aici!

Costin Iliescu: Da

Ion Bîrcină: Hai bine, vedeți…

Costin Iliescu: Bine. Bineee

(…)

Ion Bîrcină: O ţinem exact aşa: „Pe noi ne interesează să ne daţi lista aia de lucrări”.

Costin Iliescu: Haideţi că intru acum la discuţii.

(….)

Costin Iliescu: Mă, verifică dacă au intrat banii ăia, că m-a asasinat ”Bilă”, m-a omorât! E mai rău decât cămătarii!

(….)

Ion Bîrcină: Alo, hai că o reglai!

Costin Iliescu: Eeee, bravo!

Ion Bîrcină: Te pui cu ”Bilă”, circ!

Potrivit rechizitoriului pretinderea și primirea de la asocierea Bîrcină de catre Olosz Gergely a sumei de 400.000 de lei reiese din discuțiile pe care Costin Iliescu le-a purtat cu parlamentarul în data de 29 noiembrie 2010. Din discuțiile celor doi reiese ca aceștia s-au întâlnit la intrarea de la Camera Deputaților din Parlament de unde au plecat într-un alt loc pentru ca deputatul să îți poată lua banii:

Costin Iliescu: Alo!

Olosz Gergely: Bună dimineața!

Costin Iliescu: Bună dimineața!

Olosz Gergely: Ce faceți, domn director?

Iliescu Costin: Bine, mulțumesc. Sunt pe drum!

Olosz Gergely: Mă bucur, mă bucur! Rugăminte să verificați chiar la prima ora…

Costin Iliescu: Da, da.

Olosz Gergely: Daca lucrurile sunt ok.

Costin Iliescu: Bine

Olosz Gergely: Și pe urmă, deci, eu acum intru la Guvern…

Costin Iliescu: Da.

Olosz Gergely: Și dacă, dacă terminați între timp eu termin pe la 11.20, cam pe acolo.

Costin Iliescu: Am înteles, am înțeles.

Olosz Gergely: Sau stați, nu la 11.20 la 10.20. La 10.20

Costin Iliescu: Da.

Olosz Gergely: Si eventual dați-mi vă rog frumos un semn de viață.

Costin Iliescu: Da da. Sigur!

Ulterior acestei discuții telefonice, la ora 10.08, Costin Iliescu îl contactează pe Ion Bîrcină. Din convorbire, procurorii DNA rețin că se „circumstanțiază întinderea înțelegerii între membrii asocierii infracționale și inv. Olosz Gergely și respectiv legătura de cauzalitate între plata celor 400.000 de lei și contractul dintre Power Plus și CEZ”.

Iliescu Costin: V-a zis Cătălin că nu se poate integral astăzi, în doua tranșe cu „Bilă”!

Ion Bîrcină: Aaa! Pai, să-i spuneți!

Iliescu Costin: Da, dar vroiam sa vorbiți referitor la data de 3, poimâine e 1, aștia pleacă ori de azi ori de mâine să serbeze ziua naționala și din data de, de fapt de vineri, de fapt m-a terorizat, m-a sunat și azi dimineață cum e, ce se întamplă, să-l sun neaparat, când știu.

Ion Bîrcină: Păi, îl sunați să îi spuneți da.

Costin Iliescu: Să, dar o să întrebe de partea ailaltă.

Ion Bîrcină: Nu e, dom’le, că nu i-am spus eu pe 3 nimic, dă-l în p…a mă-sii!

Costin Iliescu: Pai, dar am vorbit cu el, ce dracu! Păi când am vorbit seara atunci când a acceptat, când am făcut schimbarea

Ion Bîrcină: Lăsați-l pe el, că i-am spus că pe 2.10 încep la transformatoare dă-l în p…a mea!

Costin Iliescu: Dom’le, despre.. Da, bine bine bine.

Ion Bîrcină: Dom’le, ziceți-i de ățtia și de ăștia spuneți-i că ….

Costin Iliescu: Bun, atunci eu îi zic de aștia și îi zic atunci, că a picat înțelegerea cu mine din data de 3.

Ion Bîrcină: Nuuu!

Costin Iliescu: Păi, trebuie să-i spun ceva, păi…

Ion Bîrcină: Dom’le, n-a picat nicio înțelegere, ce înțelegere ați făcut?

Costin Iliescu: În data de trei, 200.

Ion Bîrcină: N-aveți de unde! Aștia sunt.

Costin Iliescu: Eeee! Vedeți că ne încurcam. (…)

Ion Bîrcină: Deseară îl întâlnim, nu-l întâlnim deseară?

Costin Iliescu: Nu știu, vorbim.

Ion Bîrcină: Ce rezolvă Cătălin îi ducem în seara asta.

 
A urmat convorbirea dintre Costin Iliescu și Olosz Gergely din 29.11.2010, de la ora 12.20, discuție care confirmă, potrivit rechizitoriului procurorilor anticorupție „insistența invinuitului Olosz Gergely de a primi bani”.

Olosz Gergely: Na, uitați eu acum am terminat la Guvern, dar alerg înapoi la Parlament. Eventual putem să facem ca sa ajungeți acolo și ies eu un pic cand ajungeți.

Iliescu Costin: Păi oricum o să fie mai spre după-amiază.

Olosz Gergely: Îhi! Îhi!

Costin Iliescu: O să fie mai spre…

Olosz Gergely: Păi, atunci știti cum facem? Dați-mi dumneavoastră un semn cand ați terminat

Costin Iliescu: Da da da.

Olosz Gergely: Numai ca să ne încadram și în programul altora.

Costin Iliescu: Sigur!

Olosz Gergely: Așa este singura, singura rugăminte și atunci dați-mi vă rog un semn de viață veniți spre mine, ma luați de acolo și mergem, mergem ca să rezolvam treburile.

Costin Iliescu: Sigur, vă sun și îmi spuneți unde să vin.

Olosz Gergely: O sa fiu la Cameră, deci vă spun de acum la Camera Deputaților vă rog frumos.

Costin Iliescu: Sigur, sigur.

Olosz Gergely: Bine, bine, bine. Bun, sănătate multă!

Costin Iliescu: Vă salut! Vă salut!

Convorbire telefonică – 29 noiembrie 2010 ora 16.47: Iliescu Costin – Olosz Gergely

Costin Iliescu: Da

Olosz Gergely: …să ne vedem, cum credeți că putem face la șase și zece eventual puteți veni la Cameră, să mă luați de acolo?

Costin Iliescu: Sigur ca da, sigur.

Olosz Gergely: Atunci vă rog frumos la șase și zece dacă sunteti amabil să ajungeți acolo.

Costin Iliescu: La și zece în parcare acolo. Nicio problemă.

Olosz Gergely: Bine, bine în față acolo ies eu și plecăm mai departe.

Costin Iliescu: E perfect! E perfect!

Olosz Gergely: Bine, bine. Toata stima! Numai bine.

Costin Iliescu: Vă salut..

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)