Cristina Țopescu era un om minunat, de o sensibilitate extraordinară, o femeie foarte frumoasă, isteață, discretă și care mereu se gândea la alții, a susținut Stelian Tănase, pentru B1 TV. Istoricul şi profesorul de ştiinţe politice a mai afirmat că pur și simplu nu-i vine să creadă că jurnalista a murit și multe zile vor mai trece până când vom reuși să ne revenim din această suferință.
„Nu-mi vine să cred! Ultima dată când ne-am întâlnit, nu mai mult de o lună, era vie, avea planuri, nu arăta a om bolnav sau care să aibă vreo suferință. Era un om care avea viața înainte. Nu mi-a venit să cred. Mă gândesc la ultimele zile, stând singură în casă… ce să fi fost, un infarct? E o veste… Ne-a devastat pe toți. Aici, în casă, plângem cu toții.
Era un om minunat, de o sensibilitate extraordinară. Cred că asta i-a și adus aminumite suferințe, că lumea nu e sensibilă cum era ea. Era o femeie foarte frumoasă, isteață, citea mult. Venea dintr-o familie foarte bună, îl știam și pe tatăl ei, Cristian Țopescu, așa am și cunoscut-o, de altfel.
Nu-mi vine să cred… Cum poate un om așa minunat să dispară? Când părea foarte vie, foarte în priză cu realitatea din jur, cu prietenii, cu emisunea pe care o făcea la Canal 33, era foarte devotată și animalelor, de care avea grijă. Era o mare iubitoare de animale.
Mereu se gândea la alții, să facă un bine să ajute. Nu a avut o viață așa ușoară: a încercat să treacă frontiera, a fost prinsă și a făcut închisoare la comuniști. Era foarte discretă, nu făcea pe victima, era un om foarte bun, o ființă minunată. Nu-mi vine să cred!
Ne va trebui multe zile să ne revenim…
Mă așteptam să petreacă cu prietenii, că mereu era foarte activă. Niciodată nu am surprins-o neavând planuri, nefiind implicată. E o surpriză colosală, colosală! E un început de an foarte prost foarte trist”, a declarat Stelian Tănase, pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.