Lucrările la podul de la Brăila sunt departe de a fi finalizate, a declarat Ștefan Etveș, realizatorul emisiunii „Drumurile Noastre”, miercuri, la Talk B1 cu Andreea Moraru, în contextul în care proiectul de infrastructură care a fost inaugurat cu mare fast pare să aibă o problemă la șuruburi.
„Încă de la începuturile acestui șantier complex, noi practic am văzut acele șuruburi, am și luat unul, era pe jos căzut, pentru că noi eram sub pod, filmam, în momentul construcției, și efectiv de atunci au început să cadă șuruburi”, a spus realizatorul emisiunii „Drumurile Noastre”.
„Nu s-a făcut recepția pentru că lucrările sunt departe de a fi finalizate. Probabil că strângerea șuruburilor nu a făcut parte din acel festin unde a lipsit Patriarhul României – în rest, inclusiv președintele Klaus Iohannis a fost acolo, a ținut un discurs, a trecut pe pod și a punctat acest pod, care după o lună, îți amintești, ne amintim cu toții, au început să apară probleme legate de asfalt, adică vorbim despre exact cel mai important lucru pentru această lucrare de infrastructură, asfaltul, și apoi, după câteva săptămâni, apar aceste șuruburi nestrânse”, a adăugat Ștefan Etveș.
„Probabil că în momentul în care noi ne-am strâns cu toții acolo să filmăm celebra inaugurare înșurubarea nu era în inaugurare. Cel mai probabil în timpul acestor lucrări se vor înșuruba și aceste șuruburi, dar mi se pare șocant cum domnul Alexandru Șerbănescu, CNAIR, spune să stăm liniștiți că nu sunt șanse să cadă mașini în Dunăre, că mai există un trotuar și o balustradă”, a mai spus jurnalistul.