Statul român își bate joc de eroii săi! Militarii morți la Dragoslavele, declarați decedați ”fără legătură cu serviciul”. Din promisiunile făcute de ministrul Țuțuianu n-a mai rămas decât batjocura

Publicat: 03 09. 2017, 10:41
Foto:ziarobiectiv.ro

Rudele celor trei militari care au murit pe 29 iunie, când autocamionul cu care se întorceau din misiune de la Cincu s-a răsturnat, au ajuns acum să se lupte cu sistemul, după ce statul a decis să scrie la cauza morții celor trei ”fără legătură cu serviciu”. Asta după ce soldații fuseseră înmormântați cu onoruri militare, ridicări în grad post mortem și promisiuni ale autorităților, informează ziarobiectiv.ro.

Obosiți în urma exercițiilor militare, transportați în camioane cu prelate ca pe timp de război, trei dintre militarii Batalionului 30 Vânători de Munte și-au pierdut viața pe drumul de la locul de aplicații militare către unitate. Camionul a fost construit în anii ’80, iar șoferul, care a scăpat cu viață, a susținut că a rămas fără frâne.

Casa de Pensii a Armatei Române a decis că cei trei militari – Mihai Ionuț Toma, George-Emilian Catană și Petre Cristian Toader – au murit de capul lor. Mai exact, la cauza decesului scrie negru pe alb ”fără legătură cu serviciul”. Adică pentru orice civil, o asemenea moarte este considerată ”în timpul serviciului” sau ”accident de muncă”, iar pentru trei militari argeșeni dintre care doi au luptat și în Afganistan, nu!

Parchetul Militar a deschis o anchetă în acest caz, dar nimeni nu a fost găsit vinovat până acum.

Caporalul Petre Cristian Toader a murit la 32 de ani și a lăsat în urma sa o văduvă și un copil de patru ani. A fost, la fel ca și ceilalți doi colegi decedați, înmormântat cu onoruri și înaintat în grad. Ministrul Apărării însuși a venit cu coroane de flori la militarii morți. Pentru cei 9 ani 3 luni și 27 de zile în care a fost angajat al Armatei și a fost gata oricând să-și dea viața pentru țară, tânărului i s-a calculat o pensie de 1.326 lei urmând ca, din partea statului român, familia supraviețuitoare să primească o pensie de urmaș de numai 663 lei. Asta pentru că nu se ia în calcul că și el și colegii săi au murit în timpul serviciului.

Ministrul Apărării a promis, așa cum este și legea, de altfel, că va oferi un loc de muncă văduvei care lucrează la un privat pe bani puțini. Până acum, acel loc de muncă promis este doar o iluzie.

Ca să dea bine la televizor și să evite un oprobiu public, însiși Ministrul Apărării a venit la locul accidentului și s-a interesat de familiile celor trei militari morți. Apoi a plecat la București și a uitat și ce a declarat și ce a promis.

Cu declarații elogioase, făcute în gura mare și promisiuni rămase categoric nerespectate, ministrul Țuțuianu a dat speranțe familiilor distruse de tragicul accident. Astăzi, la două luni de la catastrofă, situația este de neimaginat: familiile celor trei tineri militari, morți nevinovați, se luptă cu Casa de Pensii a Armatei Române pentru a le face dreptate și pentru a evita mușamalizarea efectelor unei catastrofe.

Urmașii au formulat contestații și cer să li se recunoască drepturile: o dată ale lor, de moștenitori, dar, mai ales ale nevinovaților pe care Armata română i-a omorât, indirect. Aceeași Armată nerecunoscând că moartea a survenit în condițiile în care legea stipulează clar că e accident de muncă. Dincolo de pierderea tragică a celor trei militari, familiile suferă batjocura statului care le aruncă niște pensii de mizerie.