Ministerul Mediului a pregatit o noua finantare pentru protejarea oamenilor si a bunurilor create de om, care este asigurata din Fondul pentru Mediu, a declarat, miercuri, ministrul Tanczos Barna.
Statul va acorda persoanelor fizice, asociaţiilor, persoanelor juridice sau instituţiilor publice sume pornind de la 15.000 de lei pentru montarea de garduri electrice în zonele unde urșii îşi fac apariţia frecvent, a declarat miercuri ministrul Mediului, Tanczos Barna.
El a subliniat că, pentru persoanele fizice, suma maximă care poate fi alocată este de 15.000 lei, pentru persoane juridice este de 500.000 lei, iar pentru instituţii, autorităţi administrativ-teritoriale, suma maximă este de 1 milion de lei. „Suma de 5 milioane pentru autorităţile administraţiei publice centrale se poate aloca pentru acele instituţii centrale care au suprafeţe mari în administrare şi care vor să implementeze proiecte de genul acesta. Deci avem toată plaja de beneficiari, începând de la persoana fizică până la autorităţile administraţiei publice centrale. În cazul în care programul este derulat în condiţii optime, deja anul acesta beneficiarii pot instala primele garduri care sunt finanţate din acest program”, a precizat ministrul.
Tanczos Barna a făcut publice, miercuri, datele primului studiu de acest fel din ultimii opt ani, care arată că populaţia de urs brun în România este estimată între 7.536 şi 8.093 de exemplare, iar densitatea medie este 11 exemplare la 100 de kilometri pătraţi.
Tanczos a făcut publice date legate de judeţele cu cele mai multe probleme provocate de urs în ultimii patru-cinci ani, fiind vorba despre Braşov, Harghita, Prahova, Argeş, Bacău.
Cele mai multe relocări s-au făcut în judeţul Harghita, mai ales din Băile Tuşnad, unde în doi ani toate exemplarele de urs care intrau în oraş au fost relocate. În Harghita şi Covasna s-au făcut cele mai multe extrageri imediate, în alte judeţe fiind raportate câte o extragere în cazul apariţiei urşilor în zone locuite.
În ultimii 4 ani, statul a plătit peste 21 de milioane de lei pentru pagubele făcute de urşi. Ministrul a precizat că, dacă în 2020 şi 2021 numărul apelurilor la 112 care sesizau apariţia urşilor a crescut, din 2022 numărul acestora a început să scadă.