Stațiunea montană împânzită de șantiere. Proprietarii nu sunt sancționați

Stațiunea montană împânzită de șantiere. Proprietarii nu sunt sancționați
Facebook: Visit Poiana Brasov

Poiana Brașov, una dintre cele mai căutate stațiuni montane din România, se pregătește pentru sezonul de iarnă. Dar, stațiunea este împânzită de locuințele abandonate în faza de proiect și a ajuns să fie recunoscută pentru ruinele care întâmpină turiștii.

Ruine în Poiana Brașov

Nord-estul stațiunii Poiana Brașov este în antiteză cu partea luxoasă în care se află hotelurile de cinci stele care primesc an de an turiști. Fosta unitate de pompieri din stațiune a fost neglijată, iar din stradă abia dacă se mai pot vedea garajele în care se află două autospeciale ruginite pentru stins incendii, din cauza vegetației crescute, conform observatornews.

O casă de vacanță care arată ca un bloc a fost uitată de proprietari și se află într-o zonă în care circulă turiștii. Chiar dacă clădirea ar fi trebuit să fie gata în aprilie 2018, după cum arată panoul de identificare, ea este încă în șantier.

Proprietarii trebuiau să fie taxați

Conform legii, proprietarii care au clădiri sau terenuri lăsate în paragină ar trebui să plătească de până la cinci ori mai mult impozitul, dar în realitate situația este cu totul alta, iar ei nu plătesc niciun ban în plus.

„În ultimii ani ne-am concentrat mai mult pe oraş, urmează să reluăm şi în Poiană aceste verificări şi să constatăm acolo unde sunt lăsate proprietăţi în astfel de situaţii. Măcar să plătească un impozit mai mare decât ceilalţi”, a transmis Primăria Brașov.

Până când primarul va începe să se ocupe și de Poiana Brașov, stațiunea va rămâne cu ruinele care schimbă imaginea ei din perspectiva turiștilor care plătesc prețuri uriașe pentru vacanțele din acest loc.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`