Staţiunea din România unde stratul de zăpadă are 30 cm. Turiştii au la dispoziţie trei pârtii de schi

Publicat: 29 12. 2023, 17:30
Sursa foto: Freepik.com

Salvamontiștii anunță că stratul de zăpadă în staţiunea Straja a ajuns la 30 de centimetri pe zona schiabilă. După ce administratorii domeniului schiabil au folosit și tunurile de zăpadă, turiștii pot schia pe trei dintre pârtii.

„Se poate schia pe pârtiile Platoul Soarelui, Constantinescu şi Mutu. Pârtiile pot fi notate cu 8, iar stratul de zăpadă este de circa 30 de centimetri”, a declarat, pentru Agerpres, şeful Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.

Salvamontiştii au intervenit, în ultimele patru zile, la 31 de accidente care au avut loc pe pârtii, pentru 18 persoane fiind necesară evacuarea acestora din staţiune cu ambulanţele SMURD şi transportarea la spital pentru îngrijiri medicale.

„De regulă, accidentările au constat în traumatisme ale braţelor, antebraţelor sau picioarelor. Nu au fost cazuri grave, care să pună în pericol viaţa turiştilor”, a precizat Resiga.

Salvamontiştii recomandă turiştilor care doresc să ajungă în Straja să folosească la urcare telegondola din Lupeni, unde au la dispoziţie şi circa 400 de locuri de parcare la staţia de plecare.