Stareţul Mănăstirii Cotmeana, cercetat penal pentru comportament abuziv şi distrugere, i-a înjurat și blestemat pe jurnaliști (VIDEO)

Stareţul Mănăstirii Cotmeana, cercetat penal pentru comportament abuziv şi distrugere, i-a înjurat și blestemat pe jurnaliști (VIDEO)

Stareţul Mănăstirii Cotmeana, părintele Ioasaf, cercetat penal pentru cinci infracţiuni de purtare abuzivă şi distrugere, i-a înjurat și blestemat pe jurnaliști, chiar în curtea Mănăstirii. Stareţul este acuzat că în urmă doi ani i-a lovit şi jignit pe membrii unei familii de credincioşi. Printre victimele duhovnicului certat cu cele sfinte s-a aflat chiar şi un bebeluş.

Totul a pornit după ce o femeie însărcinată i-a dat mii de lei preotului pentru a se ruga pentru sănătatea copilului pe care urma să se aducă pe lume. Din cauza faptului că pruncul s-a născut cu o malformaţie, tânară s-a dus împreună cu soţul,unchiul şi bunica ei să îi ceară socoteală părintelui Ioasaf. În apărarea acestuia au sărit mai mulţi căluguri şi până la bătaie a fost un singur pas. Părintele a susţinut la acea vreme că el este de fapt victima.

Cât timp se va află sub control judiciar, părintele Ioasaf nu are voie să îşi exercite profesia de preot. Cu toate acestea, stareţul nu s-a conformat deciziei şi a ţinut slujba ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În cazul în care va fi găsit vinovat, duhovnicul riscă o pedeapsă de 2 ani de închisoare.

Băi, du-te-n păcatele mele şi lasă-mă în plata Domnului! Du-te la măturătoare acolo, nu la mine„, a spus starețul jurnaliștilor, chiar în curtea Mânăstirii.

Întrebat despre dosar și de ce este cercetat, starețul a continuat limbajul de mahala, zicându-i jurnalistei: „Taci odată! Nesimţito! Taci!„.

Preot cu limbaj de mahala chiar în curtea Mânăstirii

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:48 - Bărbat arestat după ce a intrat cu mașina în pietoni la Londra
20:22 - Furtuna din București a distrus zeci de mașini și a provocat și alte pagube. Peste 100 de intervenții ale pompierilor în timpul Codului galben
19:53 - Papa Francisc a cerut discuții de pace între Ucraina și Rusia, în mesajul de Crăciun: „Fie ca sunetul armelor să fie redus la tăcere!”
19:25 - Moscova acuză NATO că transformă R. Moldova în centru logistic pentru Ucraina și își aduce infrastructura militară mai aproape de Rusia
18:55 - „Ce putem oferi în casele noastre și în activitățile noastre Pruncului Iisus?”. Predica Patriarhului Daniel de Crăciun
18:25 - Regele Charles, mesaj de Crăciun. Cuvinte emoționante despre „efectele devastatoare” ale războaielor și nu numai: „Toți trecem printr-o formă de suferință la un moment dat în viață” (VIDEO)
17:55 - Haos la minutul de reculegere ținut la un meci din Germania după atacul de la Magdeburg. Un slogan de extremă dreapta a fost sancționat cu mii de huiduieli: „Afară cu naziștii!” (VIDEO)
17:28 - Cele mai tari filme din 2024 și producția momentului. Irina Margareta Nistor: Avem un film extraordinar care cred că este cel mai important de văzut în perioada asta (VIDEO)
17:01 - Zelenski acuză un atac „inuman” al Rusiei pe 25 decembrie: „Pene de curent în mai multe regiuni. Răul rusesc nu va distruge Ucraina și nu va strica Crăciunul”
16:37 - Bărbat arestat după ce a condus beat o mașină furată. Gonea cu 167 km/h prin Brașov și nici măcar n-are permis auto