"Star Trek: Seria orginală", omagiată de Google printr-un doodle interactiv

Publicat: 08 09. 2012, 09:48
Foto: google.com
Google şi-a schimbat, vineri seară, logoul pentru a omagia serialul “Star Trek: Seria originală”, film care a revoluţionat genul SF, informează Mediafax.

Motorul de căutare Google sărbătoreşte cei 46 de ani de la lansarea seriei originale “Star Trek” printr-un doodle interactiv în care literele care alcătuiesc cuvântul “google” reprezintă personajele din serialul “Star Trek”.

Personajele apar mai întâi la bordul Starship Enterprise, după care două dintre ele se teleportează şi ajung pe o planetă unde sunt atacate de un extraterestru, pe care îl nimicesc revenind pe navă, toate acestea numai prin click-uri pe anumite obiecte din imaginile prezentate. La final, imaginea este cea a cerului înstelat pe care se vede trecând nava, în urma ei apărând scris „Google” cu litere galbene. Acest doodle fiind cel mai complex de până acum.

“Star Trek: Seria originală” a fost creată de regizorul şi producătorul de film Gene Roddenberry pentru care s-au organizat, la moartea sa, în 1991, “funeralii spaţiale”, cenuşa regizorului fiind trimisă în spaţiu.

Serialul “Star Trek: Seria originlă” a debutat în Statele Unite la NBC pe 8 Septembrie 1966, fiind transmisă în Canada cu câteva zile mai înainte.

Creat de Gene Roddenberry, și avându-l în rolul principal pe William Shatner în rolul Căpitanului Kirk, comandantul navei spaţiale Enterprise, această serie descrie povestea echipajului navei spațiale și a misiunii de cinci ani a acesteia de a ajunge acolo unde nici un om nu a ajuns vreodată.

“Star Trek: Seria originală” a fost nominalizat la premiile Emmy în calitate de cel mai bun serial dramatic, în timpul primelor două sezoane