Condițiile de pensionare pentru femei vor fi modificate, astfel că de la 1 septembrie 2021 stagiul minim de cotizare va fi de 15 ani, cu mențiunea că acesta nu cuprinde stagiile asimilate, precum perioada studiilor superioare.
BLESTEMUL ILEANEI CIUCULETE FACE RAVAGII! INCREDIBIL CE S-A ÎNTÂMPLAT LA DOI ANI DE LA MOARTEA MAREI CÂNTĂREȚEI FANII ȘI-AU FĂCUT CRUCE
Prin urmare, stagiul minim și obligatoriu pentru a accesa o formă de pensionare va trebui să fie realizat prin contribuție efectivă, scrie pensiata.ro.
ULUITOR! IMAGINI BOMBĂ CU AVEREA SECRETĂ A STELEI POPESCU! FIICA VITREGĂ ȘI-A FĂCUT CRUCE CÂND A AFLAT! E UIMITOR (GALERIE FOTO)
De asemenea, femeile care au născut și crescut 3 sau mai mulți copii, până cel puțin la vârsta de 16 ani, vor avea o reducere a vârstei standard de pensionare cu 2 ani pentru primii 3 copii ( 6ani) la care se adaugă câte 1 an pentru ceilalți copii, desigur condiția de vârstă (16 ani) trebuie îndeplinită și ca mama să aibă realizat minim 15 ani de stagiu la data solicitării pensiei. Această reducere de vârstă nu se cumulează alte reduceri prevăzute în lege (grupe superioare sau pensionare anticipată).
PROFEȚIA MOMENTULUI! CARMEN HARRA A DEZVĂLUIT CINE VA FI VIITORUL PREȘEDINTE AL ȚĂRII! ASTA DA SURPRIZĂ (GALERIE FOTO)
Sursa citată precizează că Executivul anunțase anul trecut că modifică vârsta standard de pensionare, doar la cererea femeilor, până la maxim 65 de ani (67 de ani în mediul sanitar).
Astfel printr-o ordonanță de urgență, a fost modificat un aliniat care are următorul cuprins: „c) La data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II.”
2. După alineatul (2) al articolului 56 se introduce un alineat nou, alin. (3), cu următorul cuprins: „(3) Angajatorul nu poate îngrădi sau limita dreptul salariatei de a continua activitatea în condițiile prevăzute la lit. c), teza întâi”.
Așadar, pentru femeile care muncesc în domeniul sănătății, vârsta de pensionare poate fi amânată până la 67 de ani.