SRS, mesaj pentru aleșii României: Democrația parlamentară a fost schimonosită. Vrem să mai avem un Parlament funcțional sau nu?
Fostul senator al Partidului Național Liberal, Sorin Roșca – Stănescu, aflat în prezent în spatele gratiilor, transmite, prin intermediul unui editorial postat pe blogul personal, o propunere către Parlamentul României.
Fostul senator propune Parlamentului să înființeze o nouă comisie permanentă care să se ocupe, în mod special, de rezolvarea rapidă a solicitărilor procurorilor anticorupție, în cazul miniștrilor, foștilor miniștri sau a parlamentarilor, „dacă nu vrem să schimonosim și mai mult democrația parlamentară decât am făcut-o până în prezent”.
„Propun Parlamentului Romaniei să înființeze o nouă comisie permanentă. Aceasta urmează să se ocupe, exclusiv, de rezolvarea, cu promptitudine, a solicitarilor, din ce în ce mai frecvente, ale DNA privind avizarea declanșării anchetelor în cazul unor miniștrii și foști miniștrii, a arestării și percheziției în cazul parlamentarilor care nu au fost sau nu sunt membrii ai Executivului. În felul acesta, Comisia Juridică, care are cu totul și cu totul altă menire, ar avea posibilitatea să analizeze și să avizeze proiecte de acte normative, ordonanțe de urgență și așa mai departe. Altfel, daca nu se înființează o noua comisie parlamentară, puterea legislativă va fi definitiv blocată. Deja se poate constata că acest blocaj există”,s crie SRS.
Fostul liberal este de părere că programul membrilor Comisiilor Juridice este foarte încărcat, explicând că aceștia au de citit dosare voluminoase, trebuie să dezbată și să delibereze, dar și să redacteze deciziile luate în final. Astfel, senatorul insistă că este nevoie de o nouă comisie care să studieze aceste cazuri.
„Dacă parlamentarii, membrii ai Comisiilor Juridice, răspund cu promptitudine și cu seriozitate solicitarilor, din ce în ce mai numeroase, practic săptămânale, ale DNA, atunci este bine de știut că asta presupune lectura unui dosar consistent, uneori extrem de voluminos, care nu este oferit într-un număr de exemplare care să corespundă numărului de membrii ai Comisiei. Deci, studierea acestor dosare DNA se face pe rând, fapt care complică și mai mult situația. Apoi, în ideea ca parlamentarii nu sunt, totuși, executați la foc automat – căci de aceea a prevăzut Constituția că este necesar un aviz de aprobare sau de respingere din partea Comisiilor Juridice – este obligatoriu un timp necesar dezbaterilor, deliberarilor, procedurii de vot, precum și redactării deciziei luate în final”, afirmă Roșca Stănescu.
„Așa că, problema este simplă. Vrem să mai avem un Parlament funcțional sau nu? Dacă da, dacă nu vrem sa schimonosim și mai mult democrația parlamentară decât am făcut-o până în prezent, este obligatoriu să înființăm o Comisie specială, dar permanentă, care să de-a răspuns solicitărilor DNA. Dacă nu, atunci să nu ne mirăm că Parlamentul se va împotmoli și mai mult în fundătura în care deja s-a împotmolit și pentru care, deja, nu se mai bucură de credibilitate”, conchide SRS.