Serviciul Român de Informații (SRI) vrea să renoveze un hotel din Călimănești-Căciulata, în care agenții să își refacă, așa cum se arată în documentația de atribuire, „capacitatea de muncă”. Valorea investiției, din fonduri UE, se ridică la 46,65 de milioane de lei cu TVA + 8,82 de milioane de lei cu TVA, eventuale cheltuieli suplimentare.
SRI a scos la licitație, pe 18 noiembrie, un contract privind achiziția de servicii de proiectare și execuția de lucrări în cadrul Proiectului „Renovare integrală a imobilului ”Călimănești-Căciulata””.
Valoarea totală estimată a acestei afaceri se ridică la 39.091.635,14 lei fără TVA, respectiv la 46.519.0455,82 de lei cu TVA inclusă (9.453,692,82 de euro).
În urma unei licitații deschise va fi atribuit un contract pe o durată de 17 luni, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate-preț. Ofertele urmează să fie deschise pe 20 mai 2025.
„Imobilul este destinat refacerii capacității de muncă și instruirii personalului instituției, având spații pentru acordarea de servicii medicale de recuperare, medicină fizică şi balneologie în regim ambulatoriu de specialitate”, se arată în documentul citat de jurnalul.ro.
Concret, „misiunea bazei de recuperare este optimizarea calității vieții prin restabilirea funcționalității, reducerea durerilor, reechilibrarea posturală, evitarea intervențiilor chirurgicale, reabilitarea după intervenții chirurgicale, îmbunătățirea calității vieții, reducerea stresului și anxietății. Principalele patologii abordate cuprind întreaga paletă de sindroame algice, afecțiuni posttraumatice, neuromusculare, metabolice, locomotorii, reumatologice, neurologice, respiratorii, cardiovasculare, reabilitare post-COVID. Baza de tratament deservește pacienții cazați în Căminul de Garnizoană Vâlcea. De asemenea, corpurile dispun de facilităţile necesare pentru a sprijini derularea activităților specifice instituţiei”.
În ultimul an și jumătate, astfel de contracte au fost parafate de SRI și pentru hotelurile din Mamaia și Băile Olănești, fiind folosiți bani europeni, mai notează jurnalul.ro.
Mai mult, în cazul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, aproape 22,2 milioane de lei vor intra în derularea unui contract de lucrări și asistență tehnică, atribuit, fără licitație, unei asocieri de firme care a lucrat și la celelalte două proiecte.