Directorul SRI, George Maior, s-a întâlnit, joi, cu şeful Serviciului de Informaţii Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – MI6, John Sawers, cu care a discutat despre combaterea terorismului, contracararea ameninţărilor transfrontaliere şi securitatea cibernetică.
„În cadrul acestei întâlniri, cei doi şefi ai serviciilor de informaţii au abordat teme de interes comun în formatul parteneriatului bilateral şi au făcut aprecieri asupra cooperării deosebite în diverse domenii, precum: prevenirea şi combaterea terorismului, contracararea ameninţărilor transfrontaliere, securitatea cibernetică, pregătirea şi instruirea personalului. De asemenea, au fost abordate diverse aspecte comune cu privire la evoluţii regionale şi globale cu potenţial impact asupra stării de securitate a celor două state şi a spaţiului euroatlantic”, se arată într-un comunicat al SRI, citat de Mediafax.