CSM, Inspecția Judiciară şi ÎCCJ au încheiat protocoale cu SRI! Se cere declasificarea lor

Publicat: 04 04. 2018, 11:54

Scandalul protocoalelor secrete încheiate între Serviciul Român de Informaţii (SRI) cu diverse instituţii ale statului explodează. Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Codruţ Olaru, a făcut miercuri un anunţ-şoc.

El a declarat că CSM, Inspecţia Judiciară (IJ) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au încheiat procoale de cooperare SRI.
Olaru a precizat că protocolul CSM-SRI a fost anulat în 2017.

„Am primit corespondenţă cu entităţi din sistemul judiciar după cum urmează: Parchetul de pe lângă ICCJ, ICCJ, IJ, şi la nivelul CSM a fost încheiat un astfel de protocol denunţat în 2017 la iniţiativa tuturor membrilor Consiliului. Toate celelalte entităţi din sistemul judiciar, în perioada 2005-2018 nu au încheiat astfel de protocoale. Tot ce am primit la această dată, nu sunt ataşate protocoalele în forma scrisă. Toată situaţia a vizat doar o corespondenţă minimală”, a declarat Codruţ Olaru, conform news.ro.

„Obiectul punctual al acestor protocale, dat fiind faptul că vorbim despre o corespondenţă clasificată, nu a fost ataşat, astfel că membrilor le adresez rugămintea ca, la nivelul instituţiilor, să analizeze punctual această corespondenţă. Cred că ar trebui să ne menţinem punctul de vedere, să insistăm să primim toate aceste protocoale şi să le discutăm”, a adăugat Olaru.

La rândul ei, preşedintele CSM, Simona Marcu, a adresat plenului propunerea de a transmite instituţiilor care au încheiat protocolale cu structurile de informaţii solicitări de a analiza în ce măsură sunt îndeplinite elementele procedurale pentru a începe desecretizarea protocoalelor.

„Consiliului nu i-au fost transmise aceste documente în materialitatea lor, nu putem să exprimăm alte concluzii. Multe dintre protocoale nu mai sunt valabile. Chiar şi cei care avem acces la documente clasificate, avem nevoie să fie declasificate, propun plenului să transmită solicitări instituţiilor care au încheiat aceste protocoale să analizeze în ce măsură sunt îndeplinite elementele procedurale pentru a demara desecretizarea acestor protocoale”, a spus Marcu. Potrivit acesteia, procurorul general Augustin Lazăr – care nu participă la şedinţă – a solicitat amânarea dezbaterilor pe această temă.

SRI a publicat, vineri, protocolul de colaborare încheiat de Serviciu cu Parchetul General în anul 2009. Documentul are semnăturile adjunctului SRI Florian Coldea şi prim-adjunctului procurorului general, Tiberiu Niţu, fiind aprobat de Laura Codruţa Kovesi în calitate de procuror general şi de George Maior, director al SRI.