Unul dintre sportivii răniți la Brăila, transferat la un spital din Capitală: Ce decizie ar putea lua baschetbaliștii străini de la clubul Cuza Sport și ce informații șocante au ieșit la iveală despre bodyguarzii clubului unde a avut loc atacul
Unul dintre baschetbaliștii americani răniți în altercația de la o terasă din Brăila a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din Capitală.
Sportivul, în vârstă de 24 de ani, a fost înjunghiat în abdomen și are colonul înțepat în trei locuri, potrivit obiectivbr.ro.Acesta a fost deja operat și stabilizat la spitalul din Brăila, însă medicii consideră că poate suferi oricând complicații așa că au decis să fie trimis la București.
Sursa citată mai precizează că cei doi sportivi de la clubul Cuza Sport ar dori să fie transferați la un spital din Statele Unite.
Ei au povestit că atacul a avut loc pe holul toaletei de la terasa unde se aflau. Un bărbat pe care nu îl cunoșteau s-a năpustit asupra lor, fără ca bodyguarzii din local să îi apere. Individul i-a atacat pe cei doi din senin, deși nu a existat niciun conflict între ei. De altfel, potrivit unor surse, citate de debraila.ro, în loc să intervină pentru calmarea spiritelor, bodyguarzii i-au lovit și ei pe sportivi.
Poliția a deschis un dosar penal și a anunțat că va analiza imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale terasei pentru a afla exact ce s-a întâmplat.
Principalul suspect în acest caz ar fi interlopul Daniel Gabriel Husein, zis și Dasaev. Deja, martorii incidentului l-ar fi identificat pe Dasaev din fotografiile prezentate de anchetatori.
Colegii celor doi baschetbaliști sunt șocați de cele întâmplate, iar mulți dintre ei se gândesc serios să plece din România.
De altfel, reprezentanții Clubului Sportiv Cuza Sport Brăila au făcut deja un apel la autoritățile din Brăila, avertizând că dacă nu vor fi luate măsuri pentru a pune capăt violențelor de acest fel, toți sportivii străini ar putea părăsi clubul, mai notează obiectivbr.ro.
”Problema este că cei doi sportivi sunt afectați psihic de acest incident și este posibil să considere că integritatea lor corporală este în pericol și să plece din Brăila. Dar nu numai cei doi își pun această problemă, toți cei cinci americani ar putea pleca de la noi. De aceea fac un apel la oficialitățile locale, pe care le rog să ia măsuri urgente pentru a stopa valul de vilențe din ultima vreme. Dacă nu vom avea 100% sprijinul conducătorilor acestui oraș, vor pleca toți jucătorii care nu sunt brăileni de la Cuza Sport”, a declarat pentru sursa citată Mircea Totolici, managerul clubului Cuza Sport.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Unul dintre sportivii răniți la Brăila, transferat la un spital din Capitală