Spitalul Victor Gomoiu din Capitală ar putea pierde finanțarea de la UE pentru că nu are pusă la punct rețeaua de utilități

Publicat: 01 10. 2015, 09:19
Foto: bucuresti4all.ro

Spitalul Victor Gomoiu din Capitală riscă să piardă finanțarea Uniunii Europene pentru că nu are utilități. Asta susține viceprimarul Capitalei, Cornel Pieptea, care îl acuză pe Sorin Oprescu de toate aceste probleme, informează B1 TV. Lucrările de reabilitare la unitatea medicală au fost aprobate încă din anul 2010, iar din valoarea contractului de peste șase milioane de lei, patru milioane și jumătate sunt fonduri europene. Termenul limită pentru finalizarea și recepția lucrărilor este peste trei luni.

Lucrările la spitalul de copii Victor Gomoiu din Capitală au demarat în august 2014, deși au fost aprobate de Consiliul General al Municipiului București în anul 2010.

În urmă cu aproximativ un an, premierul Victor Pointa, primarul Capitalei Sorin Oprescu și ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu voiau să vadă în ce stadiu sunt lucrările și erau optimiști că acestea vor fi finalizate în mai anul acesta. Valoarea contractului este de șase milioane de lei, din care 4,5 milioane de lei vin din fonduri europene.

Termenul până la care sunt disponibile sumele externe nerambursabile este de 31.12.2015, în prezent investiția fiind finalizată în procent de 70%.

După această dată, municipalitatea are posibilitatea de a termina lucrările din fonduri proprii până la data de 31 iunie 2016, fără a pierde sumele externe decontate până la 31 decembrie 2015. Viceprimarul Capitalei Cornel Pieptea îl acuză pe Sorin Oprescu de indiferență și spune și de ce s-a ajuns în această situație.

”Cei care au condus primăria și acest proiect, da nu s-au precupat cu adevărat de soarta lui. A fost doar un exercițiu de imagine prinm vizite repetate la fața locului inclusiv a premierului țării, unde se raporta televizinilor cât de bine stă primăria cu investițiile”, susține Cornel Pieptea.

Viceprimarul a anunțat că va cere la rectificarea bugetului primăriei Capitalei pe anul în curs alocarea sumelor necesare pentru modernizarea rețelelor de utilități de la spitalul de copii Victor Gomoiu.