O pacientă de 95 de ani, cu o tumoră gigant, operată cu succes la Spitalul Universitar

Publicat: 17 07. 2019, 21:10
Foto: Pixabay

O echipă de medici de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a realizat rezecţia unei tumori gigante ce îngloba trunchiul nervului facial, la o pacientă de 95 de ani, informează Agerpres.

„La 14 zile vom aprecia integritatea grefei de piele şi pacienta se va putea externa. În funcţie de rezultatul histopatologic se va decide conduita terapeutică ulterioară de către echipa formată din chirurgii plasticieni şi oromaxilofaciali şi medicul oncolog”, a explicat dr. Mihaela Zaharia, medic primar Chirurgie Plastică-Microchirurgie Reconstructivă, cea care a condus echipa.

Veterană de război, Fevronia Breahnă a ajuns recent la SUUB în urma unei sângerări a tumorii pe care o avea pe obrazul stâng. Tumora, cu dimensiunea 11/9 cm, avea o evoluţie de peste 50 de ani şi era ulcerată.

Fevronia Breahnă a lucrat 37 de ani ca asistentă medicală: ”Am lucrat foarte mult, fiindcă mi-a plăcut această meserie. Am lucrat o dată şi 72 de ore, fiindcă am ţinut locul unei colege, dar eram tânără şi rezistam. În sala de operaţie trebuie să fii spirt. Eu nu stăteam o clipă”.