Spitalul Județean Satu Mare reintroduce obligativitatea purtării măștii pentru vizitatori. Personalul spitalului testat pozitiv va fi izolat la domiciliu
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare reintroduce obligativitatea purtării măștii pentru toți vizitatorii începând de vineri, 22 septembrie, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19.
Reintroducerea măsurilor de prevenție a Covid-19
Mai multe, personalul spitalului care va fi testat pozitiv, va fi nevoit să stea în izolare la domiciliu, transmite G4media.
„În contextul epidemiologic actual raportat la creşterea numărului de cazuri COVID -19, este necesară suplimentarea acţiunilor de prevenire şi combatere a bolilor cu transmitere aerogenă. În acest sens se impune purtarea obligatorie a măştilor de protecţie de către: Vizitatorii pacienţilor internaţi pe toate secţiile şi compartimentele, pe tot parcursul prezenţei în incinta SJUSM, în toate locaţiile inclusiv aparţinătorii pacienţilor care se prezintă la UPU”, a transmis conducerea spitalului într-un comunicat.