Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava trebuie să-și tripleze numărul de paturi destinate pacienților COVID, pentru a face față valului de îmbolnăviri

Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava trebuie să-și tripleze numărul de paturi destinate pacienților COVID, pentru a face față valului de îmbolnăviri
FOTO SIMBOL: Hepta.ro / Sputnik / Iliya Pitalev

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava a declarat marți, că numărul de paturi destinate bolnavilor COVID are trebui dublate până la sfârșitul anului, pentru a face față avalanșei de infectări. Potrivit acestuia, spitalul este deja supraaglomerat, iar pacineții au de așteptat până la eliberarea unui pat.

„Trecem printr-o perioadă dificilă pentru noi, ca judeţ, dificilă pentru ţară, dificilă în general la nivel mondial, dar asta nu trebuie să ne îngenuncheze. Cu siguranţă vom izbândi în lupta asta cu virusul acesta nenorocit şi nu am decât să fiu optimist şi în ceea ce urmează chiar dacă previziunile noastre arată că suntem într-un val doi mult mai amplu decât ceea ce am simţit cu toţii în primăvară… Previziunile sunt sumbre şi vom avea nevoie de dublarea sau chiar triplarea acestui număr. Vom avea nevoie de 600 de paturi sau chiar 900 de paturi în viitorul apropiat. Vorbim de un vârf pe care noi îl aşteptăm în noiembrie-decembrie”, a declaratAlexandru Calancea,citează agerpres.

Managerul spune că o soluție ar fi înfiinţarea de sectoare COVID-19 și în celelalte spitale din judeţ şi la Spitalul Municipal Rădăuţi.

Va fi un plus de 150 de paturi. Este un prim pas, tot insuficient faţă de ceea ce credem că va fi noiembrie-decembrie.Spitalul Judeţean Suceava este spital de urgenţă şi nu mai avem niciun alt spital care să preia activitatea pe care noi o facem. (…) Spitalul Judeţean ar trebui să trateze doar cazurile severe, în timp ce cazurile uşoare să fie şi în spitalele teritoriale”, a mai spus Calancea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară