După ce în mediul online au apărut zvonuri că o femeie de 68 de ani, internată la Spitalul din Târgu Jiu ar fi murit pe fondul cutremurului produs marți, reprezentanții unității medicale au precizat că nu există nicio legătură.
”Era cunoscută cu afecțiuni cardiace, nu se poate stabili o legătură între cutremur și deces”, transmite instituția medicală pentru a lămuri că nu cutremurul a provocat moartea femeii.
Spitalul explică faptul că femeia era hipertensivă, suferise un infarct în trecut și a fost diagnosticată cu anevrism rupt de aortă toraco-abdominală, iar intervenția chirurgicală nu mai era posibilă.
”În jurul orei 19:30, la Unitatea de Primiri Urgență a SJU Târgu-Jiu a fost adusă o pacientă de 68 de ani, care acuza dureri abdominale intense, iar la scurt timp a suferit un episod sincopal cu insuficiență respiratorie acută, fiind intubată. Pacientei i s-a efectuat CT craniu, torace, abdomen și pelvis, medicii stabilind diagnosticul de anevrism rupt de aortă toraco-abdominală. Pacienta era cunoscută cu afecțiuni cardiace, fiind hipertensivă și având în istoricul medical un infarct miocardic vechi. S-a încercat transferul la Spitalul Clinic Floreasca, însă cazul era depășit chirurgical (nu se putea interveni chirurgical). Pacienta a fost transferată pe Secția ATI, iar la la ora 06:25 (15.02.2023) a intrat în stop cardiorespirator și nu a răspuns manevrelor de resucitare cardio-pulmonara, fiind declarat decesul. Nu poate fi stabilită o legătură certă între posibila anxietate resimțită de pacientă în timpul cutremurului și patologia pentru care a fost adusă la spital”, a transmis Spitalul din Târgu Jiu.
De teama cutremurului de 5.7 din Gorj, un bărbat în vârstă de 55 de ani din Târgu Jiu a sărit de la etaj și a ajuns la Spitalul Județean.
Bărbatul s-a prezentat la UPU, marți, 14 februarie, și acuza durere la gleznă, după ce a sărit de la etaj de frica cutremurului, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu.
„Le-a povestit asistentelor că a sărit de la etajul 1 în timpul cutremurului. I se fac investigații”, a spus Mihaela Țicleanu, potrivit antena3.ro.
În timpul cutremurului, o femeie în vârstă a suferit o luxație de șold, după ce a tras-o pe fiica sa de mână să o scoată afară din casă.
În urma cutremurului, un alt bărbat, în vârstă de 43 de ani, a suferit un traumatism cranian minor, după ce a fost rănit de o bucată din tencuială.