Spitalul din Iași a luat stimulatoare cardiace de milioane de euro

Spitalul din Iași a luat stimulatoare cardiace de milioane de euro
Foto: Pixabay

Spitalul Sfântul Spiridon din Iași a cumpărat stimulatoare de milioane de euro, potrivit licitațiilor la care a fost parte în ultimul an. Astfel, implantarea unor stimulatoare de la cadavre a fost un gest prin care medicii voiau să se îmbogățească și nu o soluție pentru pacienți.

Tribunalul Bucureşti a dispus, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a medicului cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, pus sub acuzare de Parchetul General pentru că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre.

„În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 – august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară”, conform procurorilor.

Mai multe detalii, pe newsweek.ro.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)