Spitalele din România au rămas fără rezerve de sânge: Ministerul Sănătății trage un semnal de alarmă
Ministerul Sănătății a făcut un apel la populație, cerând să doneze sânge, în contextul în care spitalele din țară s-au plâns că au rămas fără rezerve de sânge, potrivit Capital.
Din cauza deficitului de sânge, medicii se văd nevoiți să amâne operații.
În timp ce la Iași erau prea puțini donatori, Aradul a găsit sânge tocmai la Zaluă, iar Constanța nu a reușit să facă rost deloc de sânge, în ciuda apelurilor făcute preț de două săptămâni.
Astfel, Ministerul Sănătății face un apel către cetățeni pentru donarea voluntară.
„În lunile de vară, pe perioada concediilor şi a muncilor agricole, sistemul se confruntă frecvent cu scăderi ale colectei, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20-25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate. Ca urmare, se creează un dezechilibru între cerere şi cantităţile disponibile „, a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.
Totodată, Ministerul Sănătății vrea să îmbunătăţească modul de donare a sângelui în rândul populaţiei, astfel încât să încurajeze din ce în ce mai mult donarea voluntară de sânge, se mai arată în comunicat.
Bănicioiu a cerut, marți, reprezentanţilor Institutului Naţional de Hematologie analizarea posibilităţii de prelungire a programului de lucru la centrele de transfuzii, dar şi creşterea numărului de utilizări a celor cinci centre mobile de recoltare achiziţionate în anul 2009. Ministerul Sănătăţii va monitoriza cu atenţie utilizarea acestora pentru îmbunăntăţirea activităţii în mod continuu şi a obţinerii rezultatului optim de la fiecare centru mobil de recoltare de sânge.
„Autocarele trebuie folosite nu numai în locuri publice. Trebuie să se deplaseze la instituţii, firme, pentru a recolta sânge de la persoane voluntare, aşa cum se procedează şi în alte ţări europene. Fiecare autocar va deservi un număr de judeţe iar activitatea va fi monitorizată atent în vederea creşterii numărului de donări şi reducerii lipsei de sânge”, a adăugat ministrul Sănătăţii.