Spitalele din județul Suceava au rămas fără vaccinuri antitetanos și antirabic

Publicat: 04 12. 2015, 16:46
Foto: tv-h.ro

Spitalele din județul Suceava au rămas fără stocuri de vaccinuri antitetanos și antirabic, a anunțat medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, director al DSP Suceava.

Instituția a făcut o solicitare în acest sens la Ministerul Sănătății, dar nu a primit niciun răspuns, scrie agerpres.

În lipsa vaccinului antitetanos, medicii aplică celelalte măsuri de profilaxie, ce presupun toaletarea riguroasă a plăgilor, tratament cu antibiotice și supravegherea stării de sănătate a pacienților, sxplică Zorescu.